12.06.2018 00:25

Uzina Automecanica Moreni, piesă de… muzeu

Uzina Automecanica Moreni, piesă de… muzeu
Galerie foto

❚ Potrivit liderului de sindicat Constantin Bucuroiu, industria de apărare supraviețuiește datorită priceperii oamenilor și nicidecum dotărilor ❚ „Eu aș vedea o infuzie de peste 250 de milioane de euro, în prima fază, ca investiții în 6 - 7 unități de bază. Deci o sumă de 200 – 250 de milioane de euro pentru o țară ca România ca să-și revigoreze industria de apărare nu este deloc foarte mult”, a spus Constantin Bucuroiu

VIOLETA STANCIU

 


 

Dotările industriei de apărare din România sunt tocmai bune de… expus la muzeu! Ele datează de la 1800, 1900 și în cel mai fericit caz din perioada 1968-1970 când au avut loc ultimele achiziții de utilaje la Uzina Automecanica Moreni! În opinia liderului de sindicat de la uzina morenară, Constantin Bucuroiu, primul pas care ar trebui făcut de către factorii decidenți, pentru salvarea acestei industrii, este infuzia masivă de capital în investiții. Suma avansată de acesta, pentru o primă etapă, de aproximativ 250 de milioane de euro, ar trebui să fie direcționată spre retehnologizarea capacităților de producție din cadrul a 6 – 7 unități de profil. „Problema industriei de apărare este următoarea: dacă ea mai supraviețuiește, se datorează priceperii oamenilor și nicidecum dotărilor. Dotările cele mai recente, de exemplu, la Automecanica Moreni sunt din anii 1968 – 1970, dar sunt și unități care au dotări de la 1900, ba chiar și de la 1800. Să stai în piața europeană sau piața mondială a industriei de apărare cu aceste dotări... nu poți să mergi pe direcția asta. Eu aș vedea o infuzie de peste 250 de milioane de euro, în prima fază, ca investiții în 6 - 7 unități de bază. Deci o sumă de 200 – 250 de milioane de euro pentru o țară ca România ca să-și revigoreze industria de apărare nu este deloc foarte mult. Ne uităm că se dau bani în stânga și în dreapta, chiar pe produse și achiziții militare anapoda care nu aduc rezultatele scontate... și se aruncă bani cu grămada. Vă dați seama că 250 de milioane de lei, pentru o primă fază de investiții în industria de apărare, ca să se relanseze 7 – 8 unități la standardele actuale care se cer, nu ar fi deloc foarte mult”, a semnalat liderul de sindicat de la Uzina Automecanica Moreni, secretarul pe probleme de apărare al Federației Solidaritatea Metal din cadrul Cartel ALFA, Constantin Bucuroiu.