12.02.2024 00:14

Uzina Automecanica Moreni merge în momentul de față „cu frâna trasă”

Uzina Automecanica Moreni merge în momentul de față „cu frâna trasă”
Galerie foto

*„Din punct de vedere al declarațiilor pompoase eu aș menționa, încă o dată, să ne abținem până nu vedem ceva bătut în cuie”

 

Liderul de sindicat Constantin Bucuroiu ne-a declarat, în urmă cu câteva zile, că Uzina Automecanica Moreni merge în momentul de față ,,cu frânele trase’’! Acest lucru se datorează faptului că mentenanța la produsele militare este un lucru foarte dificil și greoi, mai ales în condițiile în care specialiștii morenari trebuie să repare transportoare vechi de  peste 40-50-60 de ani. Problema majoră în acest caz este lipsa pieselor de schimb de calitate, pentru că societățile care le produceau, între timp, au intrat în faliment.

„Reparația transportoarelor se face cu repere, cu piese de la societăți care, multe din ele, au dispărut, din cele clasice, din cele renumite, și nu întotdeauna calitatea, la ce primim, este cea mai bună și suntem nevoiți să montăm, să demontăm de 3-4-5 ori, lucru care înseamnă costuri suplimentare pentru noi, ceea ce aduce cu sine cheltuieli mari și venituri foarte puține. Din punct de vedere al declarațiilor pompoase eu aș menționa, încă o dată, să ne abținem până nu vedem ceva bătut în cuie”, a semnalat liderul de sindicat de la Uzina Automecanica Moreni, Constantin Bucuroiu.

 

 

Violeta Stanciu