04.03.2019 00:20

USR-PLUS, pericol pentru ALDE Dâmbovița?

USR-PLUS, pericol pentru ALDE Dâmbovița?
Galerie foto

❚ „Mă surprinde, într-un mod neplăcut, faptul că văd foarte mulți oameni care au la bază o pregătire, oameni cu studii, dar care căzând pradă unei îndoctrinări aleg să se ducă acolo unde nici măcar nu sunt organizații” ❚ „Deci, sincer, ținta mea viitoare va fi să stau, personal, de vorbă cu cei pe care i-am simțit cu # în față astfel încât să văd ce rațiuni au și dacă pot să le arăt că la noi chiar se pot exprima și pot să-și ducă la bun sfârșit acele proiecte pe care le au la nivel personal sau la nivel de cum sunt eiconstituiți, de echipă, și să-i aduc încoace”

 

VIOLETA STANCIU

 


 

Începe „bătălia” pentru obținerea voturilor de la alegătorii care preferă „dreapta” eșicherului politic și de la dâmbovițenii care au convingeri liberale de nezdruncinat! În județul Dâmbovița, lupta se va purta între formațiunile politice ALDE, PNL și alianța USR – PLUS, iar acestea au cam „furat” startul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din luna mai. Președintele ALDE Dâmbovița, Petre Ionel, a declarat, la cea mai recentă conferință de presă, că va avea mult de furcă, la nivelul județului, dar nu cu PNL, așa cum ar fi fost normal să se întâmple, ci cu USR – PLUS, un partid spre care se îndreaptă foarte mulți tineri intelectuali. Liderul ALDE Dâmbovița și-a propus să stea de vorbă, în perioada următoare, cu cât mai mulți simpatizanți ai USR –PLUS pentru a-i convinge că se află pe o „pistă greșită”.

„Sper să convingem cât mai mulți”

„Deși pare oarecum surprinzător, zbaterea noastră, lupta noastră nu se întâmplă neapărat pe nișa liberală, cu PNL-ul, ci cu USR-ul. Mă surprinde, într-un mod neplăcut, faptul că văd foarte mulți oameni care au la bază o pregătire, oamenii cu studii, dar care, căzând pradă unei îndoctrinări, aleg să se ducă acolo unde nici măcar nu sunt organizații. Deci, sincer, ținta mea viitoare va fi să stau, personal, de vorbă cu cei pe care i-am simțit cu # în față astfel încât să văd ce rațiuni au și dacă pot să le arăt că la noi chiar se pot exprima și pot să-și ducă la bun sfârșit acele proiecte pe care le au la nivel personal sau la nivel de cum sunt ei constituiți, de echipă, și să-i aduc încoace. Sincer, convingerea mea este că la Revoluție părinții lor și-au pierdut viața pentru libertatea de exprimare și pentru a îndepărta acea Securitate pe care o cunoșteam cu toții, iar acum ei, ca și copii ai acelei generații care s-a sacrificat, nu fac altceva decât să susțină noul tip de Securitate. Am observat că sunt persoane de 25 – 35 de ani, acei copii care s-au născut în perioada Revoluției,care nu fac altceva decât să susțină acest nou tip de securitate pe care îl reprezintă acest USR –PLUS. Cred că dâmbovițenii merită mai mult și pentru acest lucru trebuie să facem noi un efort mai mare, să mergem să-i convingem că de fapt se află pe o pistă greșită. Sper să convingem cât mai mulți...”, a declarat președintele ALDE Dâmbovița, Petre Ionel.