13.04.2018 01:19
URĂRI DE POLITICIENI
Galerie foto
GEORGE COANDĂ
De sfânta sărbătoare de Paști, câțiva politicieni, în frunte cu președintele republicii Klaus Werner Iohannis, și cu președinții Camerelor Parlamentului României, Călin Popescu-Tăriceanu și Liviu Dragnea, s-au întrecut cu sârg, smerenie, speranță și vorbe, care s-au vrut convingătoare, să transmită urări pascale românilor. Este adevărat că sunt cam aceleași vorbe/urări lansate pe Facebook, televizor, radio, online, prin presa scrisă cu prilejul unor sărbători fie sfinte, fie laice, dar ce mai contează, urări să fie, altminteri, nu-i așa, nația ar fi dezamăgită. Eu, fără a fi Toma Necredinciosul, mă îndoiesc că așa ar sta lucrurile. Dar, măcar așa, de ochii lumii, este musai de-a fi transmise niște urări, care, și asta este adevărat, se arată pe măsura emitenților (inteligență, etică/ educație, cultură, și, dacă există, talent literar). Îndeobște se fac urări de bunăstare, pace sufletească, sănătate, prosperitate, normalitate etc., etc., invocându-se și binecuvântarea Tatălui Ceresc. În deplină cunoștință de cauză, asta pentru că am beneficiul, datorită profesiei de jurnalist, de a cunoaște bine moralitatea „clasei politice” românești, spun că, dacă ar fi sinceri măcar cu ei înșiși, mulți dintre politicieni ar trebui să se îngrijească și de împlinirea unora dintre urările astea (sănătate, bunăstare, liniște, belșug ș.a.), care altfel par mai degrabă… electorale. Însă din ce în ce mai mulți politicieni nu se mai preocupă nici de una, nici de alta, încă un semn că nu le mai pasă nici măcar de aparențe, ca să nu mai vorbim despre lipsa lor totală de respect față de presă. Să-mi spună careva că nu-i așa! Bla, bla, bla, așa ceva sunt, da, vorbe de clacă. Într-o țară bântuită de sărăcie lucie, în multe locuri amintind de Evul Mediu, distrusă premeditat industrial, agricol, educațional și social, lipsită de speranțe reale de redresare, mulți dintre oamenii politici nici urările nu le mai transmit, dovedind că trăiesc într-o autistă lume paralelă, că nu-i interesează, în mod real și sincer, soarta propriilor concetățeni. Nu sunt în stare să ia pilda sacrificiului hristic. Nu știu cum de nu le ard lumânările mâinile când, de Paști, se închină – chestie de PR – la icoane!