29.11.2021 00:13

Universitatea „Valahia” își menține calificativul „Grad de încredere ridicat”

Universitatea „Valahia” își menține calificativul „Grad de încredere ridicat”
Galerie foto

comunicat de presă

Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) a acordat Universității „Valahia” din Târgoviște calificativul  „Grad de încredere ridicat”, cea mai înaltă recunoaștere acordată unei universități la nivel național.

În urma evaluării instituționale, Universitatea „Valahia” din Târgoviște a obținut consecutiv acest calificativ, valabil cinci ani, după ce a mai primit această apreciere în anii 2011 și 2016.

Scopul evaluării instituționale este acela de a aprecia evoluția și calitatea învățământului. S-a urmărit respectarea cerințelor privind desfășurarea activităților didactice, contribuția la cercetarea științifică, activitatea internațională, organizarea administrativă și, nu în ultimul rând, aspectele legate de viața socială a studenților.

În urma analizei Raportului comisiei de evaluare, Consiliul ARACIS a acordat din nou calificativul „Grad de încredere ridicat”. ARACIS este agenția publică însărcinată prin lege cu evaluarea, acreditarea și autorizarea temporară a învățământului superior din România.

Astfel, Universitatea „Valahia” din Târgoviște este poziționată în topul instituțiilor de învățământ superior din România. Acest rezultat ne onorează și ne bucură că a fost obținut în pragul aniversării a 30 de ani de la înființare.

Biroul Imagine și Comunicare