15.01.2019 00:20

Un regal Eminescu la Palatul Brâncovenesc

Un regal Eminescu la Palatul Brâncovenesc
Galerie foto

VIOLETA STANCIU

 


 

Cenaclul literar „George Coandă” de la Potlogi, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, Societatea Scriitorilor Târgovișteni, Primăria și Consiliul Local Potlogi, precum și Liceul Tehnologic „Marin Năstase” Tărtășești, a organizat în ambianța istorică a admirabilului monument care este celebrul Palat al Brâncoveanului, o seară prilejuită de ziua de naștere a geniului cosmic al spiritului românesc, Eminescu, de altminteri, de câtva timp încoace aceasta fiind și Ziua Culturii Naționale. Moderată de președinta cenaclului, profesoara Valentina Vasile, o sufletistă a vieții culturale potlogene și care a făcut din cenaclu un reprezentativ amfiteatru de educație estetică prin cultură, seara a reunit nume de renume ale literaturii române de astăzi. Să le amintim: marele eminescolog Nicolae Georgescu, scriitorii Emil Lungeanu, Eliza Roha, Victoria Milescu, Iuliana Paloda-Popescu, Florentin Popescu, Roșu D. Carpen, Doina Rizea, Antoaneta Rădoi, istoricii și criticii literari Aureliu Goci și Victor Atanasiu, cunoscuta pictoriță Emilia Trandafir. ●Pentru început, s-a dat citire „Mesajului sub semnul Luceafărului”, adresat participanților la acest moment eminescian, de către mentorul cenaclului, George Coandă, din care am reținut: „Omagiindu-l pe Mihai Eminescu la Ziua Culturii Naționale, ne omagiem pe noi înșine, adică aducem cinstire întregului neam românesc și Vetrei sale străvechi, din care s-a ivit, întru eternitate, eternizându-ne în crugul lumii, acest geniu cosmic mărturisindu-ne în fața lui Dumnezeu și a istoriei”. ●A urmat masa rotundă „Efigii brâncovenești în cultura română”, la care și-au rostit opiniile toți invitații, după care aceiași invitați au evocat figura mitică a lui Eminescu, Nicola Georgescu deconspirând momente mai puțin cunoscute din biografia Poetului Național. ●Poetul și traducătorul Marian Ilie și-a lansat antologia bilingvă (română-turcă) lirică în care sunt antologați o seamă de poeți din țările lui Eminescu și Nazim Hikmet. ●În încheiere, Grupul vocal „Pentru voi Junior”din Potlogi și Grupul de interpreți la orgă „Clopoțeii veseli” din Stoenești au produs o puternică emoție tuturor celor prezenți într-un număr impresionant la acest veritabil regal cultural. De altminteri, cu această seară Eminescu, a debutat un program de acțiuni, pe anul 2019, bogat și reprezentativ al Cenaclului literar „George Coandă” din Potlogi.