09.12.2016 00:10

Un nou episod din derby-ul marilor orgolii baschetbalistice

Un nou episod din derby-ul marilor orgolii baschetbalistice
Galerie foto

* „Suntem decimați de accidentări, însă mergem la Sf. Gheorghe să ne jucăm șansa. Chiar dacă Sepsi pleacă în mod clar ca favorită, vom încerca să ne ridicăm la pretențiile unui derby”, a comentat Cătălin Tănase, antrenorul formației târgoviștene

* „Sper să ne luăm o revanșă, pentru că acel joc din turul campionatului a fost enervant pentru noi. Nu se mai poate să evoluăm atât de slab, trebuie să o facem mult mai bine decât la Târgoviște”, s-a exprimat și Istvan Rusz, managerul celor de la Sepsi

COSTIN MIHAI


Sâmbătă, de la ora 19.00, este programat la Sf. Gheorghe un nou episod al derby-ului de mari orgolii dintre Sepsi și CSM Târgoviște. Sezonul trecut a fost unul de umilință pentru echipa noastră, care a pierdut toate cele șase dueluri din campionat sau din Cupa României, în schimb acum este 1-0 pentru CSM, după victoria superbă din meciul tur. Echipa lui Cătălin Tănase este singura care a învins campioana, chiar fără probleme (49-36), însă acum datele problemei sunt altele. În timp ce Sf. Gheorghe s-a întărit, Târgoviște a slăbit, abordând partida cu mari probleme de efectiv. Elena Dincă a suferit o ruptură și va absenta trei săptămâni, diagnostic asemănător și în dreptul Martei Fodor, Raluca Alecu are o tendinită mai vechi, în timp ce Monique Coker acuză o accidentare la genunchi, care nu i-a permis să se mai antreneze.

Tănase: „La ultimul antrenament am avut șapte jucătoare valide”

În aceste condiții, Sepsi este marea favorită a partidei de sâmbătă seară. La Sf. Gheorghe nu și-au anunțat prezența suporteri târgovișteni, doar junioarele echipei U18 de la CSȘ-CSM, care vor evolua în aceeași zi la Brașov. „Suntem decimați de accidentări, însă mergem la Sf. Gheorghe să ne jucăm șansa. Chiar dacă Sepsi pleacă în mod clar ca favorită, vom încerca să ne ridicăm la pretențiile unui derby. La ultimul antrenament am avut șapte jucătoare valide, dintre care patru junioare de 16 ani. Din păcate, este foarte frig în Sala Sporturilor, care ar trebui izolată, pentru că sistemul de încălzire este insuficient”, a comentat Cătălin Tănase, antrenorul formației târgoviștene.

Rusz: „Nu așteptăm acest meci cu emoții, ci cu mult interes”

 

Eșecul de la Târgoviște i-a pus în gardă pe cei de la Sepsi, care își doresc foarte mult să răzbune acel insucces umilitor, cu record negativ de puncte marcate (36). „Sper să ne luăm o revanșă, pentru că acel joc a fost enervant pentru noi. Nu se mai poate să evoluăm atât de slab, trebuie să o facem mult mai bine decât la Târgoviște. Nu așteptăm acest meci cu emoții, ci cu mult interes, pentru că astfel de partide sunt interesante pentru suporteri, pentru spectacol. Până la urmă, cel mai bun să câștige”, s-a exprimat și Istvan Rusz, managerul celor de la Sepsi, care a oferit și alte declarații. „Campionatul este foarte lung și e prematur să vorbim despre echipe favorite. Acum se pot legitima jucătoare până în februarie, astfel că pot apărea întăriri importante. Clujul este o echipă foarte tare, chiar dacă a făcut surpriza să piardă etapa trecută la Tg. Mureș, Târgoviștea este o altă echipă bună, iar Brașovul foarte bună. Din păcate, din spate nu prea mai vine nimeni în baschetul românesc, vedeți doar cum joacă Larisa Toma la 41 de ani și o mai poate face lejer încă doi-trei”. În acest moment, Sepsi este lider, cu 19 puncte, în timp ce CSM închide podiumul, cu 18.