18.10.2017 00:19

Un imn înveşmântat în marama Dorului

Galerie foto

GEORGE COANDĂ

Haideţi, stimaţi cititori, să uităm pentru câteva zile absurdul zbucium politic din plaiul mioritic, să uităm de acei politicieni năuci al căror război, uneori halucinant, a distrus şi continuă să distrugă România, care ar fi cu siguranţă mai fericită fără acei pierde-vară, de fapt, pierde-ţară. Să-i uităm ca şi cum n-ar exista, şi vă propun o terapie muzicală cu discret parfum de crizantemă, că de terapiile de şoc economice şi sociale care de 28 de ani ne ridică, până aproape de infarct, suntem sătui până peste poate, şi să ne lăsăm până sâmbătă alinaţi sufleteşte de caldele şi tandrele sonorităţi ale marelui festival de romanţe. De bună seamă că în ziua debutului celei a 50-a ediţii a „Crizantemei de Aur”, adică mâine, vom publica un editorial remember, dar până atunci însă, în cel de astăzi vă dezvălui un secret, pentru mulţi un secret, chiar dacă în zilele noastre, în aparenţă, datorită atoateştiutorului Internet credem că lumea nu mai are taine. Şi totuşi… Iată, de pildă, impresionantul nostru imn naţional „Deşteaptă-te române” îşi are izvorul sonorităţiilor într-un cântec de dor şi într-o priceasnă. Este, deci, o adâncă împletire între pământesc şi divin, între melancolia inimii şi starea de îndumnezeire, iar primele versuri, închinate iubirii, au fost scrise de un ilustru poet târgoviştean, întemeietor, împreună cu concetăţenii săi Ion Heliade Rădulescu şi Vasile Cârlova, al limbii literare române moderne, şi l-am numit pe Grigore Alexandrescu. Şi s-a cântat ca o romanţă. Apoi, această prelucrare pe un melos venit din străfundurile sufleteşti ale neamului românesc, măiestru brodată de meşterul la vorbe cu tâlc şi la cântece doinite Anton Pann, atât de mult l-a impresionat pe poetul patriot din meleagul dulcelui Ardeal, Andrei Mureşanu, care cu revoltă în suflet scrisese cu patetică dăruire celebrele versuri ale poemului „Deşteaptă-te române”, intitulate iniţial „Un răsunet”, încât acesta le-a îngemănat în ceea ce urma să devină imnul nostru naţional. Un răsunet deşteptător întru renaştere şi dăinuire a neamului românesc, a Patriei Mamă. Şi, astfel, imnul românilor, cântat cu alean şi speranţă în momentele cruciale ale istoriei noastre moderne şi contemporane – Revoluţia din 1948, Unirea de la 1859, Războiul de Independenţă din 1877-1878, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 şi iarăşi la o revoluţie, din 1989 – cu o emoţionantă întrepătrundere de romanţă-doină şi de priceasnă – ne însoţeşte destinul ca o binecuvântare – ursitoare în redeşteptările/renaşterile neamului în petrecerea vremurilor şi a vremuirilor. Cântându-l mereu, ne vom simţi cuprinşi de inefabila maramă a Dorului.