09.04.2015 00:08

Un campion adevărat

Un campion adevărat
Galerie foto

MĂDĂLIN RĂDUCU

 


 

Îl cunoaștem foarte bine pe Gabi Paraschiv, căci despre el este vorba în acest editorial, și nu are rost să îl mai descriu, fiindcă nu mi-ar ajunge zece editoriale pentru a termina tot ce aș avea.

De-a lungul ultimelor săptămâni, m-am referit foarte mult în acest spațiu la mentalitatea sportivilor sau antrenorilor. Iar aici, e lesne că „Pară” vine de la un cu totul alt nivel. E puțin ciudat, dacă nu chiar hilar, să cobori din Champions League la Liga a IV-a. Dar Paraschiv a făcut-o fără să clipească atunci când a venit vorba de Flacăra, clubul cel mai drag.

Așa cum l-a lansat în fotbalul mare, tot la fel încearcă să-l ajute într-unul din cele mai grele momente. Iar asta presupune o muncă titanică, la care Gabi s-a înhămat. Dar cel mai important, muncește corect! Dacă prin județ suntem obișnuiți cu scandaluri ca la ușa cortului, cu contestații făcute la minut, Flacăra lui Gabi e o pată de culoare în acest peisaj. Recent, la ultima etapă din campionat, morenarii puteau înainta o contestație pe un jucător de la Dragomirești pentru faptul că sportivul evolua pe o altă legitimație.

Scorul a fost 0-0, iar Flacăra are acum de recuperat trei puncte față de Aninoasa. Flacăra se putea folosi de această portiță oferită de regulament, numită contestație, în procente 99% ar fi câștigat, dar Paraschiv nici nu a vrut să audă asta. El vrea ca totul să se decidă pe teren și nu îi pasă prea mult dacă primul „11” e format exclusiv din copii, care deabia acum cochetează cu fotbalul de un nivel ceva mai ridicat.

Atitudinea și mentalitatea sunt superbe, însă ele sunt aplicate într-o junglă, cum este Liga a IV-a. Și totuși, e și ăsta un semn bun. Un semn de schimbare, care nu putea veni decât de la un campion, așa cum este Gabi Paraschiv. În loc ca ceilalți să încerce prin toate metodele să îl alunge de aici, mai bine ar încerca să copieze sau chiar să ceară un sfat. Sunt sigur că îl vor primi!