14.11.2022 00:18

Un „black out” românesc

Un „black out” românesc
Galerie foto

În curând, se vor împlini 33 de ani de la ceea ce încă, oficial, se numește „revoluția română”, declanșată în decembrie 1989, și indiferent cum a fost declanșată – există o serie de scenarii și ipoteze ale conspirației puse la cale de „forțe oculte” fie din occidentul euroatlantic, fie de la Kremlin – românii erau profund nemulțumiți, o nemulțumire care a dat într-un clocot de ură, fiind hotărâți să scape de umilințele pe care au trebuit să le suporte, mai ales în ultimii ani ai comunismului ceaușist.

Dar n-aveau de unde să știe ce va urma, că ceea ce trebuia să se întâmple cu soarta României fusese planificat cu mult timp înainte. Iar odată cu intrarea / admiterea în UE a acestei țări, planificatorii au pus în funcțiune „programul de resetare”, în fond de distrugere. Și iată că, la 33 de ani de la „revoluția română”, trăim din plin, cu riscul dispariției țării și a națiunii, spulberarea iluziilor de fericire clamate, și pentru care s-a și murit în decembrie 1989.

Ceea ce nu înțeleg românii, simțindu-se, pe drept cuvânt, păcăliți amarnic, este poziția lipsită de demnitate a președintelui României și a tuturor guvernelor care s-au succedat la Palatul Victoria de la 1 ianuarie 2007, când am fost admiși în UE, și până în zilele noastre, în fața atâtor dictate venite asemenea unui tsunami de la Bruxelles /Strasbourg, dictate care, executate fără crâcnire, au produs un dezastru, am putea zice, parafrazând o sintagmă ceaușistă, „multilateral dezvoltat”.

Nu numai că cei ce ne-au condus și ne conduc nu au avut / nu au niciun cuvânt de spus dictatorilor din staff-ul UE, dar ceea ce este extrem de dramatic pentru viitorul națiunii este că au admis / admit lipsirea totală de suveranitate națională a României. De pildă, Consiliul Europei a ordonat închiderea unor termocentrale – apropo, tocmai când în Europa occidentală, acestea se redeschid – acum, în gura iernii, și atât președintele, cât și Guvernul României, au executat pe dată ordinul.

Și ce dacă românii vor îngheța în case și vor fi băgați în „black out”?! Ordinul se execută, nu se discută, nu-i așa? Dacă națiunea română nu va pune de-o revoltă națională, va fi condamnată la pieire!

 

 

George Coandă