18.09.2017 00:19

Ultimul mare senior liberal

Galerie foto

GEORGE COANDĂ

Când o fiinţă umană părăseşte această lume la vârsta de un secol împlinit, ceilalţi semeni, mulţumind lui Dumnezeu că nu li s-a întâmplat lor, îl compătimesc „la rece” zicându-şi că a avut parte de viaţă lungă, că era timpul să plece în veşnicie, şi că acelaşi Dumnezeu să-l ierte de păcate şi să-l odihnească în pace. Şi nu este nimic de condamnat la o astfel de atitudine, ţine de funciarul egoism omenesc când vine vorba de trecerea în starea de nefiinţă, uitând, în goana noastră cotidiană şi bezmetică de vieţuire, că nu suntem nemuritori.

Dar când pleacă din această lume, chiar şi la vârsta de o sută de ani, un om care şi-a pus pecetea personalităţii sale în semn benefic, pe o bucată temporală de istorie, atunci, de bună seamă, Istoria îşi va fi pierdut o zare de lumină. Imparabil. Cum s-a întâmplat vineri, 15 septembrie a.c. În această zi de toamnă luminoasă un mare om politic şi de cultură, liberalul autentic din tată-n fiu, simbol al liberalismului românesc postdecembrist – părea că nu ne va părăsi decât ceva mai încolo, l-am fi vrut încă în viaţă la celebrarea Centenarului Marii Uniri româneşti – a fost chemat la Domnul. Mircea Ionescu – Quintus, Seniorul liberal, despre el ne vom aduce aminte de acum înainte. A fost un personaj de istorie şi care va rămâne în istorie. Şi aşa cum a mărturisit public cândva, viaţa sa a fost un roman. Un roman al suferinţei în temniţele României bolşevizate şi al reînvierii din această suferinţă. Am avut şansa să-l întâlnesc în două împrejurări: după eliberarea din puşcărie şi după revoluţie, pe când era ministru al Justiţiei. Şi de fiecare dată, am avut în faţă un român de „viţă veche”, dar deloc protocolar, afabil, un intelectual desăvârşit, şi un patriot adevărat. Un liberal de sorginte brătienistă. Dar şi o celebritate ca autor al versurilor unor romanţe de neuitat. Un personaj de istorie fermecător. Iar în aceste clipe cernite mă încearcă un sincer regret că Mircea Ionescu – Quintus s-a hotărât să plece în eternitate. În eternitatea Istoriei româneşti. Nu am să folosesc acum impersonalele formule de ferpar: „a lăsat un loc gol” sau „o pierdere de neînlocuit”. Ci doar atât spun: viaţa politică românească e mai săracă şi va rămâne mai săracă. Ultimul Senior liberal s-a înălţat în Panteonul istoriei naţionale româneşti.