27.07.2021 00:10

Tzitzeclis l-a purtat pe Neacșu pe drumul performanței

Tzitzeclis l-a purtat pe Neacșu pe drumul performanței
Galerie foto

❚ Ultima lovitură dată de antrenorul de înot a fost la Campionatul Național de Cadeți, de Înot, acolo unde elevul său, David Ioan Neacșu, în vârstă de 13 ani, a obținut trei medalii ❚ „Își dorește foarte mult victoria, chiar mai mult decât trebuie. Eu am stat foarte mult de vorbă cu el, i-am explicat că și din înfrângeri se învață mai mult decât din victori” ❚ „Am plecat cu un handicap acolo, a fost primul concurs în aer liber, părinții au făcut un sacrifiu enorm ca el să vină în această perioadă” ❚ „Părinții lui au ținut cu orice preț ca el să reprezinte un club din România. Ajutorul părinților este primordial în performanțele lui”

 

COSMIN SAVA


Sportul dâmbovițean a oferit tot timpul motive de mândrie și nume importante, care au reușit rezultate apreciate, în ciuda faptului că în județul nostru nu s-a acordat atenție în mod special sportului, fiind preferate alte activități. George Tzitzeclis este unul dintre cei mai cunoscuți oameni de sport din Dâmbovița, fiind respectat atât pentru rezultatele obținute de-a lungul timpului, cât și pentru modul său de a fi. Ultima lovitură dată de Tzitzeclis a fost la Campionatul Național de Cadeți de Înot, acolo unde elevul său, David Ioan Neacșu, în vârstă de 13 ani, a obținut trei medalii, deși s-a aflat la primul său concurs oficial de când este legitimat la CSM Târgoviște. Acesta a cucerit două medalii de argint, la probele de 400 metri liber și 100 metri liber, dar și un bronz, la proba de 100 metri bras.

„Este un fenomen, dar putea și mai mult”

Tzitzeclis a avut încredere în Neacșu și se declară mulțumit de rezultatele obținute de acesta, însă este de părere că ar fi putut înregistra rezultate și mai bune. Antrenorul târgovi ștean lucrează cu David Neacșu de la distanță, pentru că sportivul locuiește în Anglia, însă asta nu îi oprește din drumul către marea performanță. „Este un fenomen, dar putea și mai mult. E un sportiv foarte tânăr, e cadet, și are o maturizare relativă a personalității. Își dorește foarte mult victoria, chiar mai mult decât trebuie. Eu am stat foarte mult de vorbă cu el, i-am explicat că și din înfrângeri se învață mai mult decât din victorii. Am plecat cu un handicap acolo, a fost primul concurs în aer liber, părinții au făcut un sacrifiu enorm ca el să vină în această perioadă”

Colaborare interesantă

Cum l-a descoperit George Tzitzeclis pe David Neacșu? „Directoarea economică de la CSM Târgoviște mi-a zis prin 2018 de acest băiat. Mi l-a prezentat pe unchiul copilului și i-am zis că îl legitimez, dar că va fi foarte greu să lucrăm. Am cerut niște timpi și niște filmulețe, le-am văzut, mi-au plăcut, a mai venit în țară de două ori. Apoi a venit pandemia și am colaborat doar prin filmulețe și program de pregătire. Părinții lui au ținut cu orice preț ca el să reprezinte un club din România. Ajutorul părinților este primordial”.