25.05.2017 00:05

Tzitzeclis iese din echipa lui Tudor Emil

Tzitzeclis iese din echipa lui Tudor Emil
Galerie foto

* „Sunt foarte ocupat cu alte activități și nu mai dispun de timpul necesar pentru a mă implica la nivelul AJF. Chiar nu mai am pentru ce să continuu. Să vină altcineva mai tânăr”, a anunțat respectabilul om de sport

C.M.


Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița mai pierde un nume cu greutate și credibilitate. Vicepreședintele Gheorghe Tzitzeclis a anunțat că va rupe orice legătură cu forul condus de Tudor Emil, explicând și motivele deciziei. „În primul rând că sunt foarte ocupat cu alte activități și nu mai dispun de timpul necesar pentru a mă implica la nivelul AJF. Am vrut să plec încă din iarnă, după acel scandal cu arbitrii dâmbovițeni prin Cipru și Turcia, însă nu mi s-a părut normal să mă retrag într-un moment foarte greu pentru asociație. Acum lucrurile s-au mai așezat, chiar nu mai am pentru ce să continuu. Să vină altcineva mai tânăr și cu mai mult timp pentru o asemenea activitate”. Tzitzeclis a transmis că inaintarea unei demisii reprezintă doar o formalitate, pe care o va depune în perioada următoare.