07.07.2015 00:16

Turistă din Cehia, rătăcită în Bucegi

Turistă din Cehia, rătăcită în Bucegi
Galerie foto

❚ Tânăra de 21 de ani nu cunoștea limba română și îi fusese furat rucsacul

CORVIN DUMITRICĂ


O nouă intervenție a jandarmilor montani! De data asta ei au acordat sprijin unei turiste din Cehia. Tânăra, în vârstă de 21 de ani, se rătăcise în Masivul Bucegi. Fata a fost observată de angajatul unei cabane din zonă și, pentru că părea dezorientată, a anunțat echipajul de jandarmi montani.

Tânăra nu vorbea limba română, iar în urmă cu ceva timp îi fusese furat rucsacul, rămânând fără actele de identificare. Ea a fost condusă de echipajele de jandarmi la secția de poliție din Sinaia, de unde a fost preluată de polițiști.

Ulterior, s-a luat legătura cu Ambasada Cehă de la București pentru ca acesteia să i se întocmească actele necesare reîntoarcerii acasă. În cel mai scurt timp fata urmează să plece în Cehia.