22.08.2017 09:18

Trista poveste a unui fotbalist târgoviştean

Galerie foto

VASILE NEAGU

După promovara din 1961, jucătorii Metalului erau priviţi ca nişte eroi. Toată lumea îi respecta şi aveau întâietate chiar şi la cozile de la magazine. La carmangeriile centrale, care se aflau pe locul unde este acum Palatul Administrativ, îşi alegeau singuri marfa. Euforia promovării a trecut, a venit... reîntoarcerea, după un singur sezon, în Divizia B, cunoştinţele au mai rezistat un timp şi lumea a început uşor, uşor, să-i uite pe Andrei (care a şi plecat la Dinamo), Turcu, Tiron, Buciumeanu, Ionescu, Mureşan, Niţescu...

Titular fără... rezervă

O parte dintre „metalurgişti” au mai activat ani buni ca jucători, apoi ca antrenori. Alţii s-au reîntors la meseriile lor în UPET sau în „Cooperaţie”, la prestări servicii. Printre aceştia din urmă s-a aflat şi un tapiţer, care lucra la un atelier de confecţionat dormeze (un fel de canapele fără spătar), aflat pe Calea Câmpulung. Titular fără... rezervă (cum avea să-mi spună mai târziu), acest jucător, pe care antrenorul Valentin Stănescu a vrut să-l ducă la Rapid, după ce a plecat de la Târgovişte, dar târgovişteanul a refuzat, era „as” şi în meseria „din cartea de muncă”, aceea de... creator de confort! După ce a dispărut din fotbal, nu l-am mai văzut.

„Lăsaţi adresa, transportul vi-l asigur eu”

În perioada anilor 1980, problema căldurii în apartamente devenise tragică. Doar două ore pe seară şi, asta, când mercurul se „pitea” în termometru! Singura scăpare de îngheţ erau bucătăria şi aragazul. Dar, ca să poţi să dormi în bucătărie, trebuia un pat adecvat, ca mărime, pentru acel spaţiu. Şi salvarea era dormeza pe comandă. Astfel, ajung şi eu la atelierul de tapiţerie de pe strada Calea Câmpulung. Îi dau tapiţerului dimensiunile patului şi întreb cât timp durează confecţionarea, căci iarna bătea la uşă. Mi se propune o perioadă convenabilă şi un preţ la fel. „Lăsaţi adresa, transportul vi-l asigur eu”. Aceasta a fost toată discuţia.

Omul cu dormeza

În ziua când trebuia să primesc... culcuşul, după ce se înserase bine, soseşte omul cu dormeza. De unul singur, cu forţă şi dexteritate, o şi fixează la locul arătat de mine, lângă aragaz. Nu l-am întrebat imediat cu ce mijloc de transport a adus-o, dar l-am invitat la un pahar de ţuică şi o cafea (mai mult... năut!, că d-aia era). La un moment dat, vede un fanion cu Dinamo. „Îţi place fotbalul văz’, îi cu ai Miliţiei, de jucat ai jucat pe undeva?”. Doar vreo patru ani, îi spun, la Avântul Rucăr, în Argeş. „Eu am jucat la Metalul Târgovişte, am trecut un an şi prin Divizia A, am jucat cu Dinamo şi Steaua, mă numesc...”. Deşi eram doar un copil în 1961, trezit ca dintr-un somn lung de peste 20 de ani, l-am recunoscut! Cu lacrimi în ochi ne-am îmbrăţişat şi am ciocnit un pahar cu ţuică. Apoi, i-am dat mai multe numere ale revistei „Fotbal” în care erau prezentate meciurile Metalului. Îşi „sublinia” numele celorlalţi foşti colegi. Era mândru!

TAPIŢERUL!

După ce i-am oferit o plasă a aşezat cu grijă teancul de ziare şi reviste ca pe nişte bani în portmoneu. Apoi, a început să-mi povestească despre exigentul antrenor Valentin Stănescu, despre Dinu şi Tabarcea, despre gloria promovării şi decăderea după retrogradare. Ascultam şi priveam în trecut. Parcă îl vedeam pe gazonul unui stadion, care nici el nu prea semăna cu prezentul. Târziu, în noapte, ne-am despărţit. I-am înmânat banii pentru dormeza pe care stătusem până atunci. Avea în buzunar chitanţa. „Eu nu câştig nimic în plus, doar salariu, ca vai de el. Ştii de unde ciupesc ceva? De la transport”. E bine că, cel puţin aşa, tot scoateţi de un pachet de ţigări, dar chiar, cu ce le transportaţi la domiciliile clienţilor? Mă fixează cu privirea, ca pe un adversar, se îndreaptă de spate şi îmi zice: „Cu spinarea domn’le, ăsta e mijlocul meu de transport. Circul doar noaptea, că ziua… mai mă cunoaşte şi pe mine lumea prin Târg…”.

Să nu credeţi, stimaţi cititori, că am uitat să-i precizez numele eroului povestirii mele. Nu, dar nici nu o pot face! Puteţi să-l aflaţi de la colegii lui din perioada Metalului, care mai sunt în viaţă. Eu îi spun simplu: TAPIŢERUL!