15.02.2019 00:10

Tribunalul București a motivat sentința din Dosarul Dikeoulakos

Tribunalul București a motivat sentința din Dosarul Dikeoulakos
Galerie foto

❚ Constituit din Valentin Savin (președinte), Antoaneta Bugheanu și Carmen Angelica Stan (asistenți judiciari), Tribunalul obligă clubul condus de Cristi Savu la plata sumei 178.000 de euro, dar și a dobânzii calculate pentru această sumă, începând cu data de 8 ianuarie 2013, până la data plății efect ❚ Instanța dezvăluie cu lux de amănunte modul șocant în care a fost îndepărtat de la echipă grecul Dikeoulakos, în iarna 2012-2013, prin metode realmente umilitoare. Clubul a fost îngenuncheat în urma adresei asumate de Marius Dobă, prin care sa recunoscut achitarea unei părți din suma cuvenită reclamantului cu titlul de despăgubiri ❚ Dacă nu se va plăti de bună-voie, se va ajunge la poprire pe conturi, iar clubul condus de „interimarul” Cristi Savu se poate bloca. Iar dacă nu sunt bani suficienți, toate bunurile clubului sunt valorificate și banii rezultați trimiși în contul datoriei ❚ Mai grav este că prejudiciul se poate extinde și provoacă efecte atât în plan financiar, cât și competițional. Clubul, prin directorul Cristi Savu, trebuie să recupereze prejudiciul produs, în mod normal, de la fostul președinte Ciprian Iugulescu

 

COSTIN MIHAI


Tribunalul București, Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a motivat sentința civilă nr. 9626, din dosarul 20468/3/2018, Dikeoulakos vs. CSM Târgoviște. Constituit din Valentin Savin (președinte), Antoaneta Bugheanu și Carmen Angelica Stan (asistenți judiciari), Tribunalul obligă clubul condus de Cristi Savu la plata sumei 178.000 de euro, dar și a dobânzii calculate pentru această sumă, începând cu data de 8 ianuarie 2013, până la data plății efective. Totalul de plată către fostul antrenor al echipei de baschet bate spre 240.000 de euro (aproximativ 11,5 miliarde lei vechi). Extinsă pe 22 de pagini, motivarea sentinței explică într-un mod coerent, lucid, întregul film al litigiului, care provoacă un prejudiciu important pentru club și comunitate. Un nou prejudiciu, dar și cel mai mare, care se alătură altora mai mici din Dosarul Dikeoulakos, ce însumează 1,37 miliarde lei vechi.

Adresa asumată de Marius Dobă îngroapă clubul!

Foarte aplicată și la obiect, motivarea Tribunalului București merită publicată integral, pentru a înțelege exact cum a fost prejudiciat clubul manageriat pe atunci de Ciprian Iugulescu și în prezent de Cristi Savu, doi apropiați ai fostului primar al municipiului Târgoviște, Gabi Boriga, ultimul fiindu-i chiar fin. Instanța dezvăluie cu lux de amănunte inclusiv modul șocant în care a fost îndepărtat de la echipă grecul Dikeoulakos, în iarna 2012-2013, prin metode realmente umilitoare. Practic, clubul a fost îngenuncheat în urma adresei asumate de Marius Dobă, prin care s-a recunoscut achitarea unei părți din suma cuvenită reclamantului cu titlul de despăgubiri. Prin urmare, la data de 22 septembrie 2015 a început să curgă în favoarea grecului un nou termen de prescripție de 3 ani, care nu se împlinise când a fost formulată cererea de chemare în judecată.

Un text din motivare care curentează

„Instanța mai reține că la data de 22.09.2015, pârâtul a achitat de bună-voie reclamantului suma de 10.000 de euro, sumă reprezentând o plată parțială a debitului stabilit prin Hotărârea Arbitrală BAT 0383/13 din data de 22.01.2014. În acest sens, instanța urmează a înlătura apărările pârâtului în sensul că această plată ar fi fost efectuată de o terță persoană, întrucât prin adresa nr. 2423/22.09.2015, ce poartă antetul clubului și este semnată de un reprezentant al acestuia, pârâtul a recunoscut că și-a însușit plata efectuată, iar această adresă a fost emisă în scopul declarat de a produce efecte juridice de dreptul muncii, sau de drept civil, așa cum susține pârâtul în notele scrise depuse la data de 26.10.2018”. Adică CSM Târgoviște, prin directorul sportiv de atunci Marius Dobă, și-a asumat plata în scopul legitimării unor jucătoare și se produc efecte. O recunoaștere tacită a faptului că Dikeoulakos avea dreptul la anumite despăgubiri, drept urmare nu este prescrisă. Chiar dacă pare greoaie sau plictisitoare, prezentarea oferită este necesară pentru a înțelege episoadele următoare ale anchetei noastre.

Cristi Savu, într-o postură ingrată!

Dacă nu se va plăti de bună-voie, se va ajunge la poprire pe conturi, iar clubul condus de „interimarul” Cristi Savu se poate bloca. Iar dacă nu sunt bani suficienți, toate bunurile clubului sunt valorificate și banii rezultați trimiși în contul datoriei. Mai grav este că prejudiciul se poate extinde și provoacă efecte atât în plan financiar, cât și competițional. Clubul, prin directorul Cristi Savu, trebuie să recupereze prejudiciul produs, în mod normal, de la fostul președinte Ciprian Iugulescu. Numai că, acesta a intervenit în proces, unde a susținut că i s-a falsificat semnătura. Practic, a indicat faptul că sa judecat pe documente care nu există în club, parafate de alte persoane. Însă, în multe cazuri, corespondența a fost transmisă de pe e-mail-ul clubului. Iugulescu riscă să plătească acest uriaș prejudiciu, de aproximativ 13 miliarde lei vechi, și e greu de crezut că va proteja celelalte persoane implicate în caz, poate cu mult mai vinovate. La fel de expus, dacă nu și mai expus, este și Marius Dobă, însă pe radar apare și fostul primar Gabi Boriga, care și-a asumat anumite documente și chiar funcții. Clubul are posibilitatea de a formula Apel, în termen de 10 zile, însă motivarea Tribunalului București face lumină în dosar. Mai trebuie spus că litigiul cu Dikeoulakos nu este ultimul de rezolvat, o fostă jucătoare a clubului, Ivanka Matic, având și ea de primit 40.000 de euro.