07.05.2021 00:14

Trei investiții vor fi finalizate până la finele anului 2021

Trei investiții vor fi finalizate până la finele anului 2021
Galerie foto

❚ ANL-urile de la Românești, Biserica Strâmbeanu și Căminul Cultural de la Vlăsceni sunt obiectivele la care administrația lucrează de zor

 

VIOLETA STANCIU


Autoritățile publice locale de la Potlogi se pregătesc de finalizarea unor investiții importante de pe raza comunei! Un număr însemnat de locuințe sociale, realizate prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), urmează să fie terminate în cursul acestui an și predate beneficiarilor. Alte obiective la care se lucrează de zor în vederea finalizării lor până la sfârșitul anului 2021 sunt Biserica Strâmbeanu și Căminul Cultural de la Vlăsceni. „Anul acesta terminăm ANL-urile de la Românești, unde sunt 21 de unități locative. Aceste locuințe sociale sunt destinate celor care au mare nevoie de ele. Tot anul acesta terminăm și Biserca de la Strâmbeanu, care este monument istoric. Costul total al reabilitării se ridică la 2 milioane de euro, iar banii au fost atrași pe Programul Operațonal Regional. Tot în 2021 vrem să terminăm și Căminul Cultural de la Vlăsceni, care este realizat 70%, finanțarea acestuia fiind asigurată pe AFIR. Acesta este un cămin mai vechi pe care noi îl reabilităm acum”, a precizat edilul de la Potlogi, Nicolae Catrina.