30.10.2019 00:18
Trei focare active de pestă porcină africană
Galerie foto
❚ Din cele 43 de focare, am reușit și am stins astăzi 39. În acest moment, cu cel pe care urmează să-l declarăm astăzi (adică ieri), prin Centrul Local de Prevenire și Combatere a Bolilor, adică cel de la Odobești… mai avem trei focare active ❚ În județul Dâmbovița, au fost alocați până acum undeva la 1,2 milioane de lei pentru despăgubirea celor afectați de această boală
ȘTEFAN KHALIL
Directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, dr. Sandu Tolea, a declarat ieri, în exclusivitate pentru cotidianul nostru, că în acest moment sunt înregistrate trei focare active pe raza județului Dâmbovița. Numărul acestora a scăzut considerabil după ultimele acțiuni ale DSVSA Dâmbovița, iar procedurile nu se vor opri aici pentru stoparea acestui fenomen. Localitățile unde au fost sesizate focarele sunt Răcari, Lucianca (Butimanu) și cel mai recent caz, Odobești. În ultimii doi ani și jumătate, județul Dâmbovița a avut o creștere foarte puternică a focarelor de pestă porcină. Numărul acestora a ajuns la un moment dat la 43 de focare de pestă porcină africană în gospodăriile oamenilor. Directorul DSVSA, Sandu Tolea, a dat mai multe detalii despre acest subiect care a înspăimântat serios crescătorii de animale, și ce acțiuni au fost făcute în acest sens. ,,Am avut și un focar într-o exploatație comercială autorizată, unde am eutanasiat 1.700 de porci. De asemenea, am avut câteva cazuri de pestă porcină la mistreți, unde în continuare suntem pe supraveghere, adică vânătorii acționează și împușcă mistreții din zonele afectate, mistreți care sunt aduși la Direcția Sanitar Veterinară, se aduc probe și îi verificăm dacă sunt purtători de pestă porcină africană sau, bineînțeles, de trichină. Din cele 43 de focare, am reușit și am stins astăzi 39. În acest moment, cu cel pe care urmează să-l declarăm astăzi (adică ieri), prin Centrul Local de Prevenire și Combatere a Bolilor, adică cel de la Odobești…mai avem trei focare active și facem tot ce ne stă în putință ca să monitorizăm această boală gravă care are un puternic impact economic și o boală care a adus foarte mari pagube, atât României, cât și Uniunii Europene, asta însemnând despăgubirile care se alocă”, a declarat Sandu Tolea, director DSVSA Dâmbovița. În total au fost undeva la 53 de milioane de euro alocați de către Uniunea Europeană și de către Guvernul României pentru a-i despăgubi pe cei afectați de efectele acestei boli. În județul Dâmbovița, au fost alocați până acum undeva la 1,2 milioane de lei. „Aici se include și ferma autorizată unde numai acolo avem undeva la 1.100.000 de ron, pentru că în această perioadă suntem cu dosarele de despăgubire pregătite pentru a putea despăgubi agenții economici și crescătorii de animale din județul Dâmbovița. Stăm foarte bine și la acest capitol. Mai avem undeva la 10 dosare unde am avut câteva probleme cu ele, unde mai trebuiau câteva semnături pentru ca banii să ajungă în contul celor cărora le-am ucis sau ridicat porcii din gospodărie”, a mai completat dr. Sandu Tolea.