25.08.2016 00:17

Trei eliminări pentru fraudă la Bacalaureat

Trei eliminări pentru fraudă la Bacalaureat
Galerie foto

❚ La proba scrisă de Limba și literatura română, din cei 544 candidați înscriși, 120 nu s-au mai prezentat pentru a susține examenul ❚ În ceea ce privește cele trei cazuri de fraudare, doi dintre candidați au fost surprinși având asupra lor telefoanele mobile, iar cel de-al treilea a avut asupra sa fițuici

VIRGIL VOINESCU


Prima probă scrisă din Calendarul examenului național de Bacalaureat, sesiunea de toamnă (august - septembrie) pare să-i fi speriat pe unii dintre candidați, în timp ce pentru alții a fost de-a dreptul fatală. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Dâmbovița, în cele partu centre de examen organizate în municipiul Târgoviște, din cei 544 candidați înscriși inițial pentru a susține prima probă de Limba română,120 nu s-au mai prezentat. „Din totalul de 544 de candidați inițial înscriși pentru a susține proba scrisă la Limba română s-au prezentat numai 424”, a declarat inspectorul general școlar prof. Sorin Ion, adăugând că pe lângă neprezentați au existat și trei cazuri de eliminări din examen, respectivele incidente având loc în trei dintre centrele de examen, respectiv Liceul 1 „N. Ciorănescu”, Liceul 2 „Voievodul Mircea” și Liceul 3 „I. H. Rădulescu”. „În două dintre cazuri, candidații au fost descoperiți cu telefoanele în sala de examen, iar cel de-al treilea caz a avut asupra sa fițuici”, a precizat inspectorul general prof. Sorin Ion. Potrivit metodologiei examenului de Bacalaureat, candidații care au fost eliminați de la o probă pentru tentativă de fraudă sau fraudă, nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Aceștia vor relua integral examenul, cel mai devreme în a treia sesiune după cea în timpul căreia au fost eliminați. La nivelul județului, în această sesiune examenul de Bacalaureat este susținut în patru centre de examen, toate în Târgoviște, iar numărul candidaților înscriși este de 1153.

Potrivit calendarului de examen, pe 22 august a avut loc proba scrisă la Limba română. Ieri, 24 august a avut loc proba obilgatorie a profilului, la care au fost înscriși 709 candidați. Proba obligatorie ilustrată statistic arată că dintre cei 709 candidați, 139 susțin proba la Istorie și 570 la Matematică, a mai spus inspectorului general școlar. Ultima probă de examen, cea la alegere a profilului și specializării va avea loc pe 26 august. Primele rezultate ale sesiunii de toamnă a examenului de bacalaureat vor fi comunicate pe 29 august, până la ora 16.00, iar în intervalul orar 16.00-20.00 se vor putea depune contestațiile, acestea urmând să fie soluționate în perioada 30-31 august, rezultatele finale urmând să fie comunicate pe 1 septembrie. Și în această sesiune de toamnă, ca și la cea din vară, evaluarea lucrărilor va fi realizată într-un alt județ, Dâmbovița fiind centru de evaluare pentru unul dintre județele din țară care va fi stabilit de către Ministerul Educației.