20.12.2019 00:17

Transportul ilegal de carne, în colimatorul DSVSA

Transportul ilegal de carne, în colimatorul DSVSA
Galerie foto

ȘTEFAN KHALIL


Activitate intensă pentru DSVSA Dâmbovița, în pragul sărbătorilor de Crăciun! Directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, Sandu Tolea, a vorbit despre activitatea medicilor veterinari din cadrul instituției pe care o reprezintă și neregulile depistate de aceștia în ultimele săptămâni. În această perioadă, DSVSA Dâmbovița se ocupă de trei circumscripții, iar în fiecare localitate, medicii concesionari se ocupă de efectuarea examenului de trichină. Pentru că în aceste săptămâni, sunt semnalate multe cazuri de transport ilegal al cărnii de porc, programul angajaților de la DSVSA este prelungit, de la ora 8:30, până la 18:00. La fel și la circumscripțiile de control la alimente. ,,Pot să confirm faptul că am avut ceva probleme cu circulația porcilor din zonele afectate, cu porcii vii, unde am găsit samsari care nici acum, în prag de sărbători, nu vor să înțeleagă că trebuie să se potolească cu transportul ilegal și ilicit de porci. Unde au fost nereguli, evident că am confiscat porcii, i-am eutanasiat și i-am dirijat către gropile de ecarisare ale localităților unde au fost găsiți. Un exemplu ar fi…serile trecute, am confiscat dintr-o mașină mai multe capete de porci, fără documente, porci cu proveniență Ungaria, dar neînsoțiți de niciun document sanitar veterinar care să ateste transabilitatea și sănătatea animalului, iar atunci am fost nevoiți să le confiscăm. În această acțiune am fost sprijiniți și de Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul de Jandarmi, cărora vrem să le mulțumim pentru sprijin și colaborarea pe care am avut-o”, a declarat Sandu Tolea. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, inspectorii DSVSA Dâmbovița, s-au axat mai mult pe circulația mașinilor care transportă animale fără documente, iar unitățile comerciale au fost vizate mai puțin, acestea intrând în atenția DSVSA mai mult în restul anului. De asemenea, directorul DSVSA, Sandu Tolea, a avut și un mesaj de transmis cetățenilor județului Dâmbovița. ,,Oamenii trebuie să înțeleagă că aceasta perioadă este una foarte grea, mai ales din cauza faptului că virusul pestei porcine își face în continuare ,,mendrele’’ și pe această cale, rog locuitorii județului Dâmbovița să fie înțelegători și să lase medicii veterinari să-și facă treaba. Noi facem tot ce ne stă în putință să eradicăm boala, dar fără sprijinul cetățeanului… este destul de greu. Înțelegem tradiția ca de Crăciun, dar și cetățenii trebuie să înțeleagă că animalele trebuie luat din locuri autorizate, înregistrate și transportate cu documente sanitar veterinare’’ , a mai punctat Sandu Tolea, directorul DSVSA Dâmbovița.