16.02.2017 00:17

"Trăim coșmarul Antidemocrației"


Galerie foto

declarație politică în Parlamentul României: „Țara are nevoie de liniște!”

„Doamnelor și domnilor, Zilele acestea, am trăit cu toții într-un coșmar antidemocrație. Am asistat la un scenariu în care instituțiile fundamentale ale statului, Parlamentul și Guvernul, au fost luate cu asalt, sub o motivație absurdă, aceea că PSD și ALDE intenționează să favorizeze corupția, să îi scoată din închisori pe cei condamnați pentru diferite infracțiuni. Total neadevărat!

Am asistat la un spectacol pus în scenă de cei pentru care democrația, legile și guvernarea pot fi decise în stradă. De cei care, dacă nu au reușit să câștige alegerile, încearcă să se impună prin alte mijloace. Țara, doamnelor și domnilor, așa cum a spus un mare politician roman, nu înseamnă strada. Țara a votat pe 11 decembrie PSD. Țara vrea stabilitate! Țara are nevoie de liniște! Dorința cetățenilor, exprimată prin vot liber, a fost aceea ca Partidul Social Democrat să conducă destinele României în următorii patru ani!

Cu toate acestea, reprezentanții opoziției, PNL și USR - formațiuni perdante în alegerile din 11 decembrie 2016, încearcă, folosindu-se de tot soiul de tertipuri, animând manipulator strada, să destabilizeze țara, să dea jos un guvern legal numit, după toate criteriile impuse de democrație.

Doamnelor și domnilor,

S-a încercat în aceste zile ca Piața Victoriei să devină un gen de euromaidan, așa cum s-a întâmplat în Ucraina! Același scenariu, aceleași metode de a folosi masele fără să apară vreun lider, fără ca cineva să-și asume protestele. S-a dorit anarhia! Eliminarea democrației ca sistem politic!

Colegii noștri liberali și USR-iști au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a propaga antidemocrația și destabilizarea statului. Au instigat la nesupunere civică!

Doamnelor și domnilor,

Nu mă așteptam să văd în Parlamentul României imagini grotești, asemănătoare celor din statele în care democrația abia mijește. Deputați violenți, cu banderole la mână, care s-au dedat la acțiuni de intimidare a colegilor.

Nu mi-am închipuit că voi vedea vreodată Camera Deputaților transformată în dormitor pentru aleșii care au susținut că, în acest mod, protestează împotriva guvernului, împotriva partidelor aflate la putere. Mai era un pic și ne-ar fi dat afară, cu forța, din Parlament, ar fi blocat instituția supremă a democrației!

Doamnelor și domnilor,

În Parlamentul României trebuie să primeze lupta pe idei, pe programe politice, trebuie să existe consens în folosul națiunii. Cu toții trebuie să slujim, politicos, demn, moral și principial, valorile democrației.

Nu prin acțiuni de violență sau cine știe ce metode adoptate de prin țările bananiere arătăm că ținem la popor, arătăm că suntem preocupați de soarta românilor!

Ceea ce au făcut colegii noștri de la USR și PNL sunt doar jocuri de imagine, scene bine regizate pentru a influența, într-un mod abject, neonest, opinia publică! Pentru a transforma PSD în oaia neagră a democrației, în răul cel mare!

Noi am fost trimiși aici de popor pentru a asigura stabilitate țării, pentru a crea legi în vederea dezvoltării economice, sociale și culturale a acestei țări. Suntem aici pentru a veghea bunul mers al democrației. Parlamentul nu este scena unui teatru absurd!

Doamnelor și domnilor,

Am vorbit cu mulți oameni de bună credință, care mi-au spus că s-au simțit jenați când au văzut la televizor parlamentarii PNL și USR împietând activitatea celorlalți deputați și senatori, dormind în sală, aprinzând lanternele de la telefoane, afișând lozinci prin care sugerau fals, manipulator, că țara se află sub asediu!

Sunt de acord cu protestele, cu mitingurile, cu ieșirile în stradă ale cetățenilor nemulțumiți. Sunt elemente ce țin de democrație, de libertatea câștigată în decembrie 89. Dar, nu sunt de acord cu manipularea maselor în interesul obscur al unora!

Nu putem sufoca democrația, rezultatul alegerilor, Constituția, legile existente, folosindu-ne de brațul străzii, invocând destabilizarea țării.

Am văzut tineri adunați în stradă, scandând împotriva Guvernului Grindeanu, în antren cu mulțimea, dar fără să cunoască exact fondul problemei, fără să știe ce este bun și ce este rău. Voiau să fie dat jos guvernul, restul nu mai conta!

Doamnelor și domnilor,

Trebuie să depășim aceste momente de tensiune, de mânie și să trecem la treabă. Trebuie să lucrăm în folosul acestei țări care are nevoie de legi bune, de norme care să aducă prosperitatea, siguranța poporului, încrederea în libertate și democrație!”

deputat, Corneliu Ștefan