10.04.2019 00:10

Tot mai mulți pugiliști valoroși părăsesc fenomenul

Tot mai mulți pugiliști valoroși părăsesc fenomenul
Galerie foto

❚ Din cauza lipsei sprijinului financiar, aceștia au ales să părăsească fenomenul, acesta fiind încă un semnal de alarmă. Atenția trebuie îndreptată și către sporturile individuale, unde se obțin performanțe importante, nu doar spre sporturile de echipă ❚ „Noi chiar avem un loc pe harta boxului românesc, suntem respectați și temuți. Tot timpul am semnalat lucrurile grave, că sunt neajunsuri, nedreptăți”, a spus Gheorghe Stan ❚ „O să fac o analiză la Clubul Sportiv Municipal, inclusiv referitoare la buget, pentru că transferul unor sportivi presupune și nevoia de o alocare financiară”, a transmis Cristian Stan

 

COSMIN SAVA

 


 

Boxul dâmbovițean a pierdut nume importante în ultimele luni, iar aici ne referim la Adrian Gore, George Marin, Antonio Marin și Adrian Luca, sportivi care au fost campioni sau vicecampioni naționali. Din cauza lipsei sprijinului financiar, aceștia au ales să părăsească fenomenul, acesta fiind încă un semnal de alarmă. Atenția trebuie îndreptată și către sporturile individuale, unde se obțin performanțe importante, nu doar spre sporturile de echipă.

Gigel Stan: „Cu un salariu minim, pe lângă ei ar mai trăi încă 20-30 de persoane”

Invitat la ultima ediție a emisiunii Sport Show de pe Columna TV, Gheorghe Stan regretă pierderea acestor sportivi, dar spune că a atras de multe ori atenția asupra faptului că pugiliștii nu sunt recompensați financiar. Antrenorul de la Clubul Sportiv Târgoviște nu înțelege de ce se pun atâtea piedici și crede că s-ar putea găsi soluții pentru a păstra sportivii în fenomen. „E dureros pentru noi, pentru că ne-am implicat sufletește, am muncit, i-am crescut pe acești copii. La început nu știau să meargă, să respire, n-aveau nimic, erau sub orice critică. Noi chiar avem un loc pe harta boxului românesc, suntem respectați și temuți. Tot timpul am semnalat lucrurile grave, că sunt neajunsuri, nedreptăți, dar nu am vrut să fim vocali, am lăsat totul la aprecierea autorităților locale. Am făcut eforturi imense, am dat de la noi, am adus sportivii la noi acasă, au mâncat cu noi. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am o soție care mă respectă, altfel m-ar fi zgornit de mult timp. Sportivii nu sunt recompensați financiar, de multe ori nu avem nici bani de competiții, n-am putut să le oferim o indemnizație de efort, nimic. Au avut o singură lună, au primit câte 200-300 de lei. Cu un salariu minim, pe lângă ei, ar mai trăi încă 20-30 de persoane, ar fi ca o gură de oxigen, să își plătească dările pe care le au. Dacă ar avea un salariu, n-am avea cum să nu participăm la Olimpiadă în 2024, eu semnez și plătesc toți banii care s-au cheltuit dacă nu participăm.

„Poate se dorește să ne desființăm

” „Eu cred că dacă există bunăvoință și comunicare, se poate face ceva. Am solicitat sprijin, dar dânșii au zis că au un club sprijinit direct de Primărie și nu se pot implica și la noi. Cei de pe lângă domnul primar au spus asta, mai durează până ajungem la domnul primar. Noi am făcut demersuri, am transmis și la Primărie, și la CSM, care ar fi toate cheltuielile, și nu se ridică nici la cât cheltuie o rezervă, care nici nu joacă la volei. Ni s-a spus de la CSM să așteptăm că nu a venit bugetul, dar să nu fie prea târziu, nu știu ce să mai cred. Poate se dorește să ne desființăm. Totul ține de bunăvoință și de faptul că societatea să aibă și alte secții sportive, nu știu de ce ni se pun piedici”, a transmis Gheorghe Stan.

Cristian Stan: „Vom încerca să găsim o soluție”

Primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, și-a exprimat poziția pe acest subiect în cadrul emisiunii Sport Show. Acesta regretă că boxul târgoviștean a pierdut nume importante și a transmis că va încerca să găsească o soluție pentru a ajuta pugiliștii târgovișteni. „E regretabil ce se întâmplă, m-am gândit la faptul că cel puțin prin intermediul Clubului Sportiv Municipal s-ar putea găsi o soluție. Cred că s-ar putea găsi susținere pentru sportivii care ar trebui să facă pasul spre seniori, pentru că aici lucrurile se întâmplă într-un mod mai puțin plăcut. Există probleme, pentru că susținere e greu să menții la un nivel înalt. Eu, ca primar, îmi arăt disponibilitatea, dar decizia aparține CSM-ului, iar legat de un transfer nu stăpânesc această zonă sportivă. Sunt conștient că performanța trebuie susținută pe măsură. O să fac o analiză la Clubul Sportiv Municipal, inclusiv referitoare la buget, pentru că transferul unor sportivi presupune și nevoia de o alocare financiară. Vom vedea la ce decizie ajungem, vom încerca să găsim o soluție”, a spus Cristian Stan.