08.03.2021 00:25

"Toate funcțiile de conducere din Poliție sunt politizate"


Galerie foto

❚ „Avem o situație, la momentul actual, de provizorat, cu foarte mulți șefi împuterniciți, pentru că unii nu mai sunt împuterniciți, ci desemnați. Deci avem o situație foarte complicată care pornește de la inexistența unei legislații care să prevadă exact care sunt atribuțiunile polițistului”

 

VIOLETA STANCIU


Președintele de Sindicat al Polițiștilor Dâmbovița, Florin Bălan semnalează că, de peste 10 ani, statutul polițiștilor este praf și că acesta a fost modificat de atât de multe ori încât nu mai e un statut care să-l reprezinte pe polițist! Mai mult de atât, liderul de sindicat susține că statutul polițiștilor este o lege cu multe deficiențe care nu se poate încadra în legislația din anul 2021. „Cât de curând, și chiar existau discuții pe rețelele de socializare, că vor fi mari probleme legate de faptul că polițiștii nu au un statut foarte clar, nu au proceduri de lucru foarte clare... Mai mult, avem o situație, la momentul actual, de provizorat, cu foarte mulți șefi împuterniciți, pentru că unii nu mai sunt împuterniciți, ci desemnați. Deci avem o situație foarte complicată care pornește de la inexistența unei legislații care să prevadă exact care sunt atribuțiunile polițistului, care este statutul lui, care este procedura de lucru în anumite situații, aspecte care duc la incidente cum a fost cel recent, de la Bacău, unde Poliția a fost acuzată, în opinia mea pe nedrept, că nu s-ar fi implicat cum trebuie, în condițiile în care nu avem o lege clară și proceduri clare pe acest domeniu”, a semnalat liderul de sindicat al polițiștilor dâmbovițeni, Florin Bălan. Potrivit acestuia, șefii desemnați, deci cei care nu mai sunt împuterniciți, sunt onorifici, adică nu mai primesc niciun fel de spor pentru activitatea desfășurată. O altă problemă semnalată de liderul de sindicat Florin Bălan este că ,,toate funcțiile de conducere din Poliție sunt politizate, mai ales că noi suntem civili, nu suntem militari”.