10.10.2017 00:19

Toamna vrajbei noastre

Toamna vrajbei noastre
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Atâtea speranțe s-au pus în actuala guvernare pesedistă, încât o derapare de la seducătorul „proiect de țară” al lui Liviu Dragnea ar însemna nu o imensă dezamăgire, ci o prăbușire a României în dezastru. Mai exact într-un dezastru extins. Deocamdată, la zece luni de la instalarea guvernării pesediste, la Palatul Victoria, țara încă nu se simte prea bine. Dovada? În această toamnă a vrajbei noastre - ca să parafrazez titlul unui român american celebru - mișcarea sindicală a dat în clocot pe două chestiuni fundamentale pentru existența de zi cu zi a românilor: calcularea salariilor și noua lege a pensiilor.

Nu intru în amănunte economice, nu am pregătirea necesară în domeniu, dar ca jurnalist, observator atent al realității, constat că varii sectoare ale societății românești sunt nemulțumite și își manifestă această insatisfacție prin demonstrații în stradă, și mai ales în Piața Victoriei. De astă dată nu mai este vorba de o manifestare insidioasă prin intermediu rețelelor de socializare, avându-l vârf de lance chiar pe președintele republicii Klaus Werner Iohannis, așa cum s-a întâmplat la începutul anului, ci de demonstrații autentice și care vizează destinul însuși al națiunii române. Dacă PSD va avea benefica inspirație/ strategie de a gestiona, și patriotic, și productiv situația explozivă care este în curs de desfășurare, își va asigura dăinuirea la guvernare ?i își va prezerva atât majoritatea parlamentară, cât și respectul națiunii. Cum recalcularea salariilor și a pensiilor ține, și nu spun o vorbă-n vânt, de siguranța națională, cred că PSD ar fi trebuit – pot spune că a greșit crezând că deține „cheile înțelepciunii – să declanșeze o largă dezbatere publică, și nu doar guvernul să dialogheze, obligat de împrejurări, pe fugă, cu liderii sindicali, în așa fel având posibilitatea să cunoască în profunzime doleanțele și nevoile românilor. Și ar mai fi ceva la fel de esențial, despre care am mai făcut vorbire, dar pe care guvernanții o dau mereu la spate: recapitalizarea prin reindustrializare a României. Nu poți asigura salarii și pensii decente din taxe și impozite, și astea stoarse de la populație, și din ce-o mai pica de la unii producători, este ca o frecție la un picior de lemn. Până atunci, România va fi zguduită de toamna vrajbei noastre!