19.08.2022 00:19

Tinerii i-au cinstit pe Sfinții Martiri Brâncoveni

Tinerii i-au cinstit pe Sfinții Martiri Brâncoveni
Galerie foto

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, marți, 16 august 2022, în ziua de cinstire a Sfinților Martiri Brâncoveni, la Parohia Poiana de Sus, Protoieria Titu, a avut loc activitatea cultural-educațională cu tema: „Jertfa Sfinților Martiri Brâncoveni – lumină peste timp”, coordonată de Pr. Nicolae Radu Stan, profesor de religie la Liceul Teoretic „I.C. Vissarion” din Titu. 

Acțiunea dedicată elevilor Școlii Gimnaziale Poiana și membrilor Comitetului parohial de tineret a debutat cu interpretarea baladei Sfinților Martiri Brâncoveni, de către talentatul tânăr Aurelian Badea. Apoi, dl prof. Titi Purcaru – directorul Școlii Generale Poiana și dl prof. Florin Petreacă – profesor de istorie, invitați la eveniment, au expus tinerilor și altor cadre didactice prezente, cele mai importante repere din viața Brâncovenilor, culminând cu martiriul lor, prin care au evidențiat idealurile și valorile pe care le transmit Sfinții Brâncoveni lumii de azi.

Această activitate continuă seria multiplelor evenimente catehetice și cultural-educaționale, organizate la Parohia Poiana de Sus în cadrul parteneriatului dintre Biserică și Școală.

 

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei