10.04.2015 00:09

Testarea observatorilor, prin ochii lui Mihălăchioiu

Testarea observatorilor, prin ochii lui Mihălăchioiu
Galerie foto

❚ Fiindcă deține calitatea de observator, Mihălăchioiu a mers să susțină testarea teoretică ❚ „Individul care se crede, atunci când este în sediul asociației, pe propria moșie sau plantație, m-a jignit și insultat pentru simplul motiv că nu vrea mușchiul lui să-mi permită să susțin testarea teoretică”, a scris Mihălăchioiu pe o rețea de socializare ❚ „Fiind convins că va avea un astfel de comportament, mi-am luat măsurile corespunzătoare și am inregistrat toată convorbirea”, a mai spus fostul arbitru ❚ „Mai mult, pentru că atât îi duce mintea, unii din «oamenii președintelui» se lăudau cu o zi înainte că ei deja au luat testarea, mai exact că știu subiectele și răspunsurile”, a mai notat acesta ❚ „În cazul în care a participat și efectiv la testare, închipuiți-vă ce notă ar putea lua, știut fiind că subiectele au fost la el!!!”, a încheiat Mihălăchioiu

MĂDĂLIN RĂDUCU

 


 

Armand Mihălăchioiu iese din nou în față cu un nou subiect interesant. De această dată, fostul arbitru a comentat testarea observatorilor, care a avut loc la începutul săptămânii, la sediul AJF Dâmbovița. Fiindcă deține calitatea de observator, Mihălăchioiu a mers să susțină testarea teoretică. Apoi, a povestit pe o rețea de socializare cele întâmplate, iar amănuntele sunt de-a dreptul incredibile.

„Nu vrea mușchiul lui să susțin testarea teoretică”

Mihălăchioiu admite că a fost înjurat de președintele AJF, Tudor Emil, căruia nu îi scrie numele. Dacă inițial conducătorul fotbalului județean i-a interzis fostului arbitru să susțină testarea teoretică, în cele din urmă, acest lucru a fost posibil.

„Prezent la sediul AJF Dâmbovița, la simulacrul de testare teoretică a observatorilor, personajul care ocupă vremelnic funcția de președinte, și-a dat în petec, cum de altfel mă așteptam. Individul care se crede, atunci când este în sediul asociației, pe propria moșie sau plantație, m-a jignit și insultat pentru simplul motiv că nu vrea mușchiul lui să-mi permită să susțin testarea teoretică. Desigur că nu i-am răspuns în același ton, rugându-l să fie civilizat, să-mi permită să susțin testarea, întrucât eu sunt observator de arbitri din anul 2012, calitate ce am obținut-o în urma unei testări teoretice adevărate, iar dumnealui nu are dreptul să-mi interzică asta, mai mult, în sală fiind prezente pentru a susține testarea, persoane care nu aveau ce căuta acolo, fiind cooptate în corpul de observatori în pauza dintre tur și retur”, a spus Mihălăchioiu, care a mai transmis faptul că întreaga scenă a fost înregistrată:

„Nu știu dacă cineva i-a «șoptit» sau a realizat că va comite un mare abuz, în condițiile în care am și zeci de martori că m-a insultat public, dar în cele din urmă a revenit la normalitate și legalitate. Fiind convins că va avea un astfel de comportament, mi-am luat măsurile corespunzătoare și am inregistrat toată convorbirea”.

Detalii incredibile din „interior”

Acum, urmează o altă parte interesantă. Cum s-a desfășurat examenul?

„Cum altfel poate fi numită această adunare care s-a vrut a fi ceva ce n-a fost, atât timp cât cei testați au stat unul lângă altul, câte 10 sau mai mulți la o masă, dând răspunsurile în «consens», singurii care au stat izolați fiind subsemnatul și L. Gligoraș?”, a detaliat Armand Mihălăchioiu, care a oferit o altă informație, conform căreia unii observatori ar fi avut subiectele și rezolvările înainte de examen:

„Mai mult, pentru că atât îi duce mintea, unii din «oamenii președintelui» se lăudau cu o zi înainte că ei deja au luat testarea, mai exact că știu subiectele și răspunsurile”. Iar la final, întrebarea supremă: a susținut Tudor Emil testarea teoretică? „Pentru că a stat în altă încăpere, alături de ciracii săi, nu am cunoștință dacă președintele a susținut și el testarea, asa cum ar fi legal. Altfel, în cazul în care a participat și efectiv la testare, închipuiți-vă ce notă ar putea lua, știut fiind că subiectele au fost la el!!!”, a încheiat Mihălăchioiu.