01.02.2023 00:17

Terenurile de tenis din zona Parcului Chindia, în vizorul CJD

Terenurile de tenis din zona Parcului Chindia, în vizorul CJD
Galerie foto

*„Au fost cândva ale CJD, dar au fost vândute, de ce au fost vândute, nu eram noi pe aici. Cred că este un lucru de normalitate să revină înapoi la CJD”

 

Terenurile de tenis de câmp din zona Parcului Chindia scapă de sechestrul pus de ANAF și revin în proprietatea Consiliului Județean Dâmbovița! Asta au hotărât aleșii județeni la ședința ordinară din luna ianuarie 2023, la propunerea președintelui CJD, Corneliu Ștefan. ,,O oportunitate pentru a include tenisul de câmp în gama sporturilor ce pot fi practicate în obiective sportive publice o reprezintă achiziționarea imobilului compus din teren în suprafață de 9158 mp și două clădiri în suprafață de 267 mp, imobile situate în municipiul Târgoviște în zona Parcului Chindia.

În prezent imobilul se află sub sechestrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și va face obiectul  valorificării prin vânzare la o valoare estimată de aproximativ 3.000.000 lei stabilită de un expert ANEVAR, conform comunicării ANAF... La această sumă propunem adăugarea sumei de 50.000 de lei pentru eventuale taxe și cheltuieli de dobândire a dreptului de proprietate”, a transmis Cristina Sfetcu în plenul ședinței ordinare a CJD.

Pentru că este un susținător înfocat al activităților sportive practicate de copii și tineri, Corneliu Ștefan a declarat că este un lucru absolut normal și firesc ca administrația județeană să se implice în achiziționarea acestor terenuri de tenis, care altfel riscă să se piardă.

,,Aceste terenuri sunt sub sechestru. Vreau să transmit și un mesaj celor care se interesează pe aici prin oraș. Această destinație nu se poate schimba, ca să lămurim orice speculație, va rămâne bază sportivă. Au fost cândva ale CJD, dar au fost vândute, de ce au fost vândute, nu eram noi pe aici. Cred că este un lucru de normalitate să revină înapoi la CJD. Așa cum am preluat și Sala Sporturilor, tot așa preluăm și terenurile de tenis. Vom găsi o sursă de finanțare să facem un proiect frumos acolo și să menținem aceste terenuri de tenis în viață. Este vorba de aproximativ 1ha pe care se află terenurile și un imobil”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

 

 

Violeta Stanciu