23.06.2017 00:17

Teatrul de păpuși, sub blazonul superlativului

Teatrul de păpuși, sub blazonul superlativului
Galerie foto

ANDREI VASILIU


Miercuri, a doua ediție a Reuniunii Internaționale pentru Formarea în Artele Marionetelor, organizată la Târgoviște de Teatrul Tony Bulandra (TTB) împreună cu Uniunea Internațională a Marionetelor (UNIMA), a continuat cu un program dens și interesant, cuprinzând: Clasele de practică „Metode de formare transmodernă în teatrul de păpuși” și „Videoclipurile ca stimulus și suport pedagogic”; Mese rotunde cu următoarele teme „Dialogurile în pedagogia contemporană, între tradiție și inovare” și „Abordare interdisciplinară în regizarea teatrului de păpuși. Legături pedagogice”, iar ziua s-a încheiat cu întâlnirea informală moderată de Cariad Astles (Marea Britanie). Ieri, cei aproape 50 de invitați de la Întâlnirea UNIMA de la Târgoviște s-au reunit pentru a lua parte la o nouă serie de activități: Clasele de practică tematice „Corpul în extensiunile sale” și „Corpul ca o marionetă, o tehnică de sine stătătoare”; Provocarea „Funcții ale obiectului animat, ale corpului și ale spațiului în teatrul de păpuși contemporan” și Conferința „Complexul Mimesis și complexitatea figurilor în teatrul contemporan”, urmate de o dezbatere moderată de Irina Niculescu (România) și de o nuă întâlnire informală moderată de Tito Lorefice.

Program dens, cu activități variate

Astăzi, în penultima zi a evenimentului, invitații se bucură de un program mai relaxat. După clasa de practică „Provocări importante ale formării în artele teatrului de păpuși. Puncte forte și puncte slabe în formarea profesională” și masa rotundă „Prezența regizorală în formarea în artele teatrului de păpuși”, invitații se vor reuni pentru o serie de concluzii și reflecții asupra celor trei zile de activități, după care se vor bucura de un program turistic personalizat, care include vizitarea expoziției „Perpetuum Țăndărică” de la Muzeul de Istorie din Târgoviște și o deplasare la două mănăstiri medievale din județul Dâmbovița. Mâine, Reuniunea Internațională de la Târgoviște se va încheia cu întâlnirea membrilor Comisiei de Formare Profesională a UNIMA. Despre evenimentul internațional de la Târgoviște am continuat să culegem impresii din partea invitaților veniți de peste hotare.

Terence Ten, producător, (Singapore)

„Este prima oară când vin în România, chiar în Europa de Est. Este foarte interesant că ați organizat această întâlnire internațională, este chiar un gest de curaj. Chiar din prima zi m-am simțit bine, evenimentul este bine organizat și ne înțelegem cu toții. Cred că trebuie să avem mai mult dialog de această natură, arta teatrului de marionete trebuie înțeleasă mai bine și artiștii ei trebuie să se înțeleagă pe sine mai bine. Dialogul asupra formării profesionale este deosebit de important”.

Nicolas Goussef, pedagog, păpușar și regizor (Franța)

„Este frumos că se organizează o astfel de întâlnire cu oameni din toată lumea. Este foarte important ceea ce aducem aici, fiindcă va merge apoi la fiecare dintre invitați. Așa că întâlnirea noastră este una fertilă. Teatrul este cea mai bună locație la care ne puteam întâlni”.

Gelu Alexandru Ciobotaru, Universitatea de Arte „George Enescu”, Iași (România)

„Mi se pare un eveniment important pentru comunitatea culturală a Târgovi ștei. Este un schimb de experiență, învață cum trăim și problemele și beneficiile pe care le întâmpinăm. Avem șansa să învățăm de la cei mai buni”.

Miguel Vellinho, regizor, profesor la Universitatea Federală de Stat „Univio” din Rio de Janeiro (Brazilia)

„Încă de la început, când ne gândeam la această întâlnire, se prefigura ceva grozav, datorită oamenilor care participă din toată lumea. Nu este ceva comun ca oameni din atâtea țări să vorbească despre artele teatrului de păpuși. Nu ne mai gândim la kilometrii care ne despart, vrem doar să venim și să ne întâlnim. Discuția despre pedagogia teatrului de păpuși este foarte binevenită, mai ales în Brazilia. Avem nevoie să auzim și să ne gândim la alte experiențe, fiindcă la noi este încă o specializare tânără în mediul universitar”.

Lucile Bodson, ex-director al Institutului Internațional de Teatru de Păpuși din Charleville-Meziere, trezorier UNIMA (Franța)

„Căutăm locuri în care să ne întâlnim pentru astfel de discuții. Irina Niculescu ne-a propus să venim la Târgoviște, ne-a povestit despre Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște și despre faptul că directorul Ranin este foarte interesat de teatrul de păpuși și că ne va ajuta să organizăm această întâlnire. Sunt foarte bucuroasă să văd acest program impresionant și toată lumea poate beneficia de tot ce este mai bun din acest eveniment”.

Katerina Leskova-Dolenska, redactor- șef al revistei „Păpușarul”, profesor la Academia Artelor Spectacolului (Polonia)

„Atmosfera e foarte frumoasă, oamenii sunt foarte deschiși și răbdători. Teatrul este foarte frumos. Este prima dată când vin la Târgoviște. Sper să cunosc oameni noi și să învăț experiențe noi, pe care să le duc înapoi în țara mea și, nu în ultimul rând, sper să leg prietenii noi aici”.

Veronica Door, consilier UNIMA (Franța)

„Este foarte important evenimentul. UNIMA regrupează profesioniștii în artele teatrului de păpuși. Este foarte interesant să vedem diferite moduri de lucru cu arta tradițională și cea contemporană, între universitari. Vom vorbi despre formarea profesională și despre condiția artistului, care sunt lucruri foarte importante”.

Saeideh Ramezanzadeh, cercetător, păpușar, regizor (Iran)

„Cred că întâlnirea este foarte bună pentru cei care studiază arta teatrului de păpuși. Ei ajung să se cunoască, fiind din țări diferite și să audă despre noi experiențe. Schimbul de idei este foarte important pentru noi. Echipa Teatrului Tony Bulandra este foarte amabilă și punctuală”.