24.09.2019 00:20

Târnosirea Bisericii parohiei din Racovița

Târnosirea Bisericii parohiei din Racovița
Galerie foto

Foarte mulți credincioși din satul Racovița, comuna Bucșani, dar și din parohiile învecinate, au luat parte duminică, 22 septembrie 2019, la târnosirea bisericii parohiale, cu hramul Sfânta Treime. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Părintele Vicar Eparhial, Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, Protoiereul Protoieriei Târgoviște Sud, preoți și diaconi. La eveniment, au luat parte oficialități județene și locale, parlamentari din județul Dâmbovița. În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a arătat importanța bisericii parohiale ca mărturie a credinței strămoșești, reper spiritual și cultural fundamental al comunității locale, precum și semn de speranță pentru tinerele generații. Înaltpreasfinția Sa a vorbit și despre rostul picturii bisericii ca aprofundare vizuală a învățăturilor evanghelice, ca mijloc pastoral – misionar important în catehizarea credincio șilor. Biserica Parohiei Racovița a fost ridicată între anii 1995-2019,prin strădania preotului Ion Paraschiva, care cu acest prilej a primit distincția de iconom stavrofor, a autorităților locale și a credincioșilor din parohie. Alături de biserică au fost ridicate: o clopotniță și o cancelarie cu bibliotecă parohială.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI