09.09.2022 00:19

Târgul produselor românești!

Târgul produselor românești!
Galerie foto

*,,Am organizat acest eveniment ca un târg de expoziție cu vânzare, dar din câte observ și înțeleg și de la producători și de la cumpărători interesul este destul de ridicat’’ *,,Avem potențial de dezvoltare, avem produse foarte bune, chiar aici lângă casa noastră’’

 

Direcția Agricolă Dâmbovița îi invită pe târgovișteni și dâmbovițeni, în perioada 8-9 septembrie 2022, la Târgul produselor românești, eveniment organizat în curtea instituției! Este vorba de o expoziție cu vânzare de unde toți cei intereați își pot achiziționa produse proaspete și de calitate direct  de la  producătorii dâmbovițeni. Potrivit organizatorilor scopul acțiunii este promovarea consumului de produse agricole locale, de legume și fructe, de produse apicole, produse ecologice, produse procesate și plante ornamentale. 

,,Am invitat 10 producători, pe fiecare domeniu de activitate, pentru că spațiul este foarte restrâns și am zis să aibă fiecare un maxim de profit pe care îl pot obține în acest moment. Sincer am organizat acest eveniment ca un târg de expoziție cu vânzare, dar din câte observ și înțeleg și de la producători și de la cumpărători interesul este destul de ridicat. Producătorii au nevoie de astfel de evenimente și ne gândim să-l repetăm cu o anumită frecvență astfel încât lumea să se obișnuiască, să știe că poate să găsească produse de la producători... Sunt 100% producători dâmbovițeni, nu sunt comercianți. Expoziția de legume este realizată de producători din Lunguleți, cea de fructe de producătorii noștri de fructe din Voinești și Cândești... Avem și produse procesate, avem una dintre cele mai mari firme din țară de procesare a afinelor, care are un stand la acest târg cu produse ecologice, au și procesare și produse proaspete. De asemenea avem un producător de lapte de capră, doi tineri care au fost plecați în afară s-au întors și au investit banii aici. Ei lucrează singuri, la nivelul familiei, fac prepareate și produse cu rețete din Franța, din Anglia... Avem potențial de dezvoltare, avem produse foarte bune, chiar aici lângă casa noastră’’, ne-a declarat directorul adjunct al Direcției Agricole Dâmbovița, Adrian Bercu.

 

 

Violeta Stanciu