31.01.2018 00:15

Târgoviștenii îi critică dur pe proprietarii clădirilor părăginite

 Târgoviștenii îi critică dur pe proprietarii clădirilor părăginite
Galerie foto

CORVIN DUMITRICĂ


Consiliul Local Municipal Târgovi ște a adoptat, în ședința de luni, 29 ianuarie a.c., hotărârea istorică inițiată de primarul Cristian Daniel Stan privind majorarea cu 500% a impozitelor pentru clădirile lăsate în paragină. Reporterii cotidianului „Jurnal de Dâmbovița” au mers printre oameni pentru a afla ce părere au târgoviștenii despre această situație.

„Erau niște bijuterii ale orașului. Acum sunt un real pericol!”

● În Târgoviște sunt multe clădiri de acest gen. Unele sunt un adevărat pericol public. Municipalitatea trebuie să sancționeze proprietarii și să se facă ceva până nu o să fie prea târziu. Oricând se poate întâmpla o tragedie din cauza pericolului de prăbușire! ● Sunt de ani de zile rămase așa. Sunt rămase dinainte de Revoluția de la 1989. Sunt niște ruine de care se pare că nu se mai interesează nimeni. Este păcat, că ar putea să se investească în aceste clădiri și să fie date în folosință. ● Sunt un adevărat pericol public! Chiar nu interesează pe nimeni soarta acestor clădiri? Din câte observ, doar presa se mai interesează de aceste ruine. Faceți cât mai multe reportaje cu aceste clădiri lăsate în paragină poate așa o să se ia vreo măsură. ● Un adevărat pericol! Sunt locuite de tot felul de oameni ai străzii, se adăpostesc câinii fără stăpân. Este mizerie. Trebuie făcut ceva! ● Sunt așa de ani de zile. Le știu de când eram copil, dar arătau altfel. Erau niște bijuterii ale orașului, iar acum sunt într-o stare de degradare continuă. Păcat! Mare păcat! ● Nu cred că sunt prea dur dacă aș spune că dacă proprietarii nu se ocupă de ele, autoritățile să poată să le confiște. Așa trebuie o lege specială și să vedem, după, cine își mai permite să le mai lase așa. Dacă nu au posibilitatea să le întrețină, atunci să le vândă! ● Sunt multe clădiri în municipiul Târgoviște aflate în această stare de ruină. Am observat că sunt și clădiri locuite care sunt destul de deteriorate. Nu este normal. Proprietarii trebuiesc amendați. ● Pe lângă faptul că au un aspect inestetic, sunt și un pericol pentru trecători. Se pare că așteptăm să se întâmple o tragedie, ca apoi să luăm măsuri. Nu este normal așa, dar este specific românilor. ● Păcat! Unele sunt în zone bune ale orașului și s-ar putea face ceva. ● Pe zi ce trece aceste clădiri arată tot mai rău. De multe ori mi-e și teamă să trec pe lângă astfel de clădiri. Oricând se poate dărâma un perete, iar viața trecătorilor este în pericol. Trebuie văzut cine sunt proprietarii, dacă plătesc impozite și cine plătește aceste impozite. Trebuie să se ia măsuri și să se aplice amenzi!