06.05.2010 00:02

Târgovistea tragica

Dacă vă voi spune că-mi vine să urlu să n-o luați cum că m-au lăsat nervii. Este un urlet în suflet. Nervii, pe bune, i-au lăsat pe toți târgoviștenii care – am auzit din mai multe surse – sunt gata să meargă, in corpore, la zidul unde au fost uciși, ca niște animale sălbatice, Ceaușeștii (n-o spun eu, a spus-o nimeni altul decât tovarășul Gorbaciov) cu buchete și jerbe de flori ale unui tardiv regret. Și au atâtea motive s-o facă. Toate întemeiate. Târgoviștea se află în moarte clinică. De decesul real n-o mai desparte decât puțină vreme. Marea platformă industrială deja a devenit o mărturie a imbecilității și trădării și a interesului național, și a târgoviștenilor/dâmbovițenilor. Yankeii de la Turner Systems au pus lacătul la o întreprindere „de vârf” – SARO, românii au tras zăvorul la ROMLUX, prin centrul urbei „tovarășii sovietici” au pus pe butuci faimoasa Întreprindere de Utilaj Petrolier – UPET.

Iar acum, pe platforma industrială, aceiași „tovară și sovietici” au trecut la aplicarea unui act criminal prin efectul său devastator asupra existenței Târgovi ștei: au început să taie, secție după secție, Combinatul de Oțeluri Speciale – rebotezat „Mechel” -, o bijuterie industrială, unul dintre cele mai mari de pe planetă. Uite, devin – și am de ce – sentimental: în urmă cu patru decenii am fost unul din cronicarii acestei construcții, ca ziarist consemnând pe filele „carnetului de reporter” cum prindea contur acest colos, efigie a hărniciei poporului român, implicit a târgoviștenilor. Că așa-zișii investitori ruși n-au nici un interes să ne meargă nouă bine e treaba lor, dar pot fi stopați în ofensiva lor distrugătoare – amintind de dezastrul „eliberator” produs de Krasnaia Armia când a năvălit pe pământul României – de Guvern, de Parlament, de Consiliul Județean Dâmbovița și de Consiliul Local al municipiului Târgoviște. Da, mă doare inima, și ca târgoviștean, și ca român, și ca ziarist și istoric, și de aceea îmi vine să urlu, când văd că guvernanții portocalii și factorii locali de decizie politicoadministrativă îi trădează pe târgovișteni. Ce pot să fac? Să-i somez, cu dreptul meu de cetățean al Târgoviștei, să oprească, ACUM, cât se mai poate face ceva, dezastrul. Dar și să le bat obrazul. Și să le amintesc că orice putere este trecătoare. Și că orice trădare a intereselor unei comunități are și efect, mai devreme ori mai târziu, de bumerang. A se lua seama, așa cum, nu de mult, am mai lansat acest SOS al disperării: Târgoviștea se află în fața sfârșitului tragic al istoriei sale. Și cineva trebuie să plătească.

George Coandă | [email protected]