28.11.2018 00:16

Târgoviște, pe rutele medievale europene

Târgoviște, pe rutele medievale europene
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Sala „Auditorium” a Muzeului de Istorie al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște a găzduit, la finele săptămânii trecute, un simpozion științific internațional care a vizat locul și rolul Târgoviștei în textura rutelor comerciale medievale europene. Simpozionul a fost subsumat manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Marii Uniri și s-a desfășurat sub auspiciile Primăriei Municipiului Târgoviștei, în colaborare cu Teatrul „Tony Bulandra”, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”. În prezența unei numeroase asistențe, mai ales tinere, au fost susținute comunicările științifice. Le amintim pentru relevanța subiectelor tratate: ●Târgoviște pe drumurile unității naționale (prof. honor. univ.dr. George Coandă); ● Drumul medieval creator de stat (prof.dr. Gheorghe Felea, consilier în Ministerul Educaþiei Naționale); ● „Autostrada” Evului Mediu: drumul comercial Brașov- Târgoviște-Brăila (prof. Roxana Motoașcă, Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov); ● Domnitori români – Constantin Șerban Cârnul (prof. Adrian Nichita, inspector la IȘJ Giurgiu); ● Economic și politic pe drumul Brașovului: Târgoviște în prima jumătate a secolului XV (prof. Mihaela Orfanu, inspector la IȘJ Dâmbovița); ● Rutele comerciale în statul Otoman (prof. univ.dr. Mehmet Koc, Ankara, Turcia); ● Politica protecționistă a voievodului Vlad țepeș și consecințele ei asupra economiei țării Românești (prof. dr. Gabriela Istrate, inspector general adjunct al IȘJ Dâmbovița). Amfitrion al acestei manifestări științifice a fost prof.drd. Monica Ilie, viceprimar al mun. Târgoviște și moderator Alice Maria Stana – șef al Biroului Protejarea Patrimoniului Cultural și Dezvoltare Turistică al Primăriei Târgoviștei. Prin modul în care au fost susținute comunicările și prin ineditul unor informații istorice transmise, evidențiindu- se statutul de mare cetate unionistă al Târgoviștei, simpozionul a constituit un eveniment științific remarcabil.