13.03.2019 00:17

"Târgoviște, oraș de tranzit turistic spre munte"


Galerie foto

ȘTEFAN KHALIL


Târgoviște este un oraș plin de istorie, iar majoritatea turiștilor care vin în județul nostru au ca țintă Ansamblul Monumental Curtea Domnească, unde se regăsește Turnul Chindiei, dar nu numai acesta. Se pare că, în ultimul timp, orașul Târgoviște a devenit o atracție turistică educațională, pentru că foarte multe grupuri de elevi aduse cu autocarele vin să viziteze cât mai multe obiective turistice. Totuși, Directorul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”, Ovidiu Cârstina, a vorbit despre ce înseamnă Târgoviștea ca punct turistic pentru vizitatori, evidențiind și unele neajunsuri. ,,În ceea ce înregistrăm în momentul de față ca vizitatori, este greu de spus că suntem o destinație clară, ci, mai degrabă, Târgoviștea este un oraș de tranzit turistic și este ales în special de cei care merg spre zona montană a județului Dâmbovița sau spre Valea Prahovei. Cert este că în Târgoviște vin și rămân pentru o zi grupuri de elevi, pentru a vizita cât mai multe obiective turistice, nu doar Turnul Chindiei. În ultima perioadă, s-a dezvoltat foarte mult această latură și prin prisma faptului că am reușit să aducem în fața școlarilor și a cadrelor didactice o serie de proiecte educaționale, care i-au făcut să aprecieze diferit și să descopere Târgoviștea și potențialul muzeal pe care orașul îl are. Din acest punct de vedere, putem spune că într-adevăr, Târgoviștea este o destinație și educațională, pentru că pe lângă faptul că vizitează Curtea Domnească, Muzeul Tiparului și atâtea muzee, chiar și bisericile din oraș, recent restaurate, mai pot participa și la descoperirea a ceea ce a însemnat cândva orașul Târgoviște. Există și un segment, care s-a dezvoltat foarte mult în ultimul an, este vorba despre turiștii care aleg să vadă Târgoviștea în perioada verii, cum îl mai numim noi, sezonul estival. În lunile iunie, iulie, august, ajung turiști din Germania, Spania și Israel în ultimul timp, în special pe ceea ce înseamnă partea montană a județului Dâmbovița.Avem și un parteneriat solid de 3 ani de zile, cu o firmă din Statele Unite ale Americii, care a ales să aducă la Târgoviște turiști în perioada verii. Am încheiat și pentru acest an un parteneriat. Este o inițiativă pe care noi am salutato și care a venit ca urmare unei vizite pe care directorii celor două agenții de turism, din Statele Unite și din România, au ales să vină să vadă Târgoviștea și după ce au văzut Curtea Domnească și expoziția «Metamorfozele unui loc al memoriei», fiind voba de fosta unitate militară unde a avut loc procesul soților Ceasușescu, au recomandat și turiștilor americani orașul Târgoviște”, a declarat directorul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, Ovidiu Cârstina. Turismul în Târgoviște s-a ridicat în ultima perioadă, iar acesta a început să devină o țintă și pentru vizitatorii străini. În cazul în care se vor realiza mai multe unități de cazare, atunci probabil că turiștii vor rămâne pentru mai multe zile în orașul nostru.