24.02.2021 00:19

Taheriada nimicitoare

Taheriada nimicitoare
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Îmi este greu să pricep de ce trebuie băgați la pușcărie întreprinzătorii români și de ce mari obiective industriale au fost date pe mâini străine haine, unde dispărând ca și cum nici nu ar fi fost. Cu atât mai surprinzător este faptul că, zic unii politicieni, Eurostat-ul ne vede ca pe un mic tigru al UE, având o creștere economică peste a unor state cu firmă garantată. Că, dacă ar fi așa, ar trebui să zburdăm de fericire și să visăm colorat. Ceea ce, o simțim pe pielea noastră, nu este cazul. Că, de unde această fascinantă creștere economică? A, da, bine că mi-am adus aminte, căci este vorba despre ceva care nu poate fi uitat! Nu zic că a fost totul despre „apa sâmbetei”, dar din ce a mai rămas prin țara asta, câr mai aparține proprietarului de drept, în fond făuritorului unei Românii dezvoltate de odinioară? Mai nimic. Și avem la îndemână un exemplu halucinant. Un oarecare arab de prin Orientul Apropiat, pe numele său Taher, un șmecher cu abilități de... prestigitator economic, imediat după decembrie ’89, mână-n mână cu prăduitori din fosta Securitate și cu unii politicieni ai „vremurilor noi”, și-a tras, fără să-l preumble pe la DNA și DIICOT, și-a făcut, cu alte cuvinte, avere pe seama poporului român, în vrac, întreprinderi industriale performante și profitabile, hoteluri în Capitală și în zone de interes turistic, lanțuri de magazine. A devenit, la propriu, un Alibaba ca în poveștile Șeherezadei, ajutat nu de 40 de hoți, ci de o haită de tâlhari autohtoni, iar din profit românii nu văd nici un șfanț, pe când acest Taher le dă cu tifla-n nas. De 31 de ani, o nenorocită taheriadă spoliază națiunea română cu concursul generos (a se citi înaltă trădare națională) al guvernanților și continuă să distrugă România. Până când? Nu taheriștii sunt de vină. Acești șacali străini se comportă ca în capitalism pe criteriul „cerere și ofertă”. Marii vinovați, cei mai sălbăticiți șacali, au fost unii politicieni români care și-au tras propriul profit de la prădători. E timpul ca taheriștii să fie trimiși la plimbare sau în pușcărie și românii să-și recupereze ce le-a mai rămas din averi.