24.04.2019 00:16

Sute de polițiști, la datorie în minivacanța de Paște

Ș. K.


Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, inspectorul șef al IPJ Dâmbovița, comisarul-șef de poliție Sorin Păun, a făcut mai multe precizări despre măsurile dispuse pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe perioada Sărbătorilor Pascale. Astfel, șeful Poliției județene a declarat că, în zilele ce urmează, colectivul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița va fi la datorie pentru ca dâmbovițenii să se poată bucura în liniște și siguranță de Sfintele Sărbători de Paști. Nu mai puțin de 180 de polițiști, în medie, vor asigura zilnic liniștea și ordinea publică pe străzi. Oamenii legii vor acționa, zilnic, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, mai ales în zona lăcașurilor de cult unde se vor ține ceremonii religioase. De altfel, echipajele rutiere ale Poliției Inspectoratului Județean vor fi prezente pe principalele drumuri naționale și județene, pentru prevenirea accidentelor de circulație. În aceeași măsură, traficul va fi monitorizat de către agenții de circulație, cu aparate pentru măsurarea vitezei de deplasarea a autovehiculelor. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și de la Serviciul Investigații Criminale vor desfășura mai multe acțiuni pentru verificarea legalității actelor de comerț și pentru combaterea infracțiunilor cu violență. Polițiștii vor asigura, totodată, liniștea și ordinea publică în transporturile feroviare. De asemenea, vor fi desfășurate astfel de acțiuni în stațiile de cale ferată.