25.08.2014 00:19

Sus cu "târfa", jos cu pupincuriștii!

Sus cu
Galerie foto

ALINA MAVRODIN VASILIU


Mi se par de-a dreptul josnice calificativele unor pretinși masculi „populari” la adresa fostei lor colege de partid intrate pe ultima sută în competiția prezidențială. Chiar dacă nu-i dau numele aici, asta nu înseamnă că dumneavoastră nu știți la cine mă refer. N-am auzit nici din gurile cele mai bogate în critici ale adversarilor săi politici atâtea expresii jignitoare la adresa celei pe care foștii săi colegi o tăvălesc acum în mocirla unor „epitete” ordinare. Sunt aceleași „personalități” care până mai deunăzi o zeificau numind-o soarele, muza lor politică, deșteapta și frumoasa partidului, de ale cărei farmece poți fi robit pe veci.

{GOOGLE_AD_BOX1}

Mă rog, tot felul de vrăjeli care s-au metamorfozat mai nou în insulte mizerabile. Ce voi înșira aici la adresa pupilei blonde nu e debitat nicidecum din gurile contracandidaților săi din stânga, ci țâșnește din refluxul gastro-esofagian al celor care au mâncat, au băut, au dansat și au pupat zi și noapte ceea ce scuipă acum printre dinți, numindu-și „îngerul blond”: țopârlancă, neam prost cocoțat pe platforme, necioplită, un nimic cleios, alibiul găunoșeniei, contestabilă și lipsită de substanță, junk-food cancerigen, parașută, personaj toxic și altele de felul acesta. Dar toate papahagismele și ungurenismele nu fac cât baconschiana remarcă: „o târfă care dă lecții poporului român”.

Orice alte calificative pe care i le vor aduce contracandidații înscriși în competiția electorală pentru fotoliul prezidențial vor păli cu siguranță în fața celor slobozite din trâmbițele războinice ale „conștiințelor” masculine care până de curând se mișcau „popular” după cum i se legănau fustele blondei. Sunt aproape sigură însă că doamna prezidențiabilă, căreia multe i se pot reproșa, dar nu și lipsa de curaj, de forță și de anduranță în luptă, va fi răzbunată cu vârf și îndesat.

Prevăd că odată cu certificatul de divorț politic, foștii colegi și-l vor primi direct și personal și pe cel de deces, pe veci, din toate demnitățile publice. Cine și-ar mai băga în partid asemenea mahalagii, asemenea cârpe masculine? Poate or fi crezând că ștergând acum pe jos cu fosta lor colegă, pe care o adulau până mai ieri, vor găsi un geam întredeschis sau o ușă crăpată prin vreun sediu de partid în care să se strecoare noaptea pe furiș, doar-doar și-or câștiga vreun os de ros cu care să-și repereze onoarea făcută zdrențe.

Sau poate speră că s-or milostivi de ei puternicii zilei de mâine cu ceva sinecuri pentru abjectele lor guri dedate când pupincurismului zelos, când mârlănismului jegos

www.alinamavrodin.ro