06.08.2020 00:08

Suporterii Chindiei merită aprecieri

Suporterii Chindiei merită aprecieri
Galerie foto

COSMIN SAVA


Chindia a suferit mult în acest sezon, din cauza faptului că nu a putut să își dispute meciurile de pe teren propriu la Târgoviște, ci pe stadionul Ilie Oană din Ploiești. Nici antrenamentele nu au putut fi desfășurate la baza proprie, iar jucătorii formației târgoviștene au fost nevoiți să se pregătească pe alte terenuri din județ. Chiar dacă au existat extrem de multe promisiuni, fiind avansate și date foarte optimiste în privința finalizării lucrărilor de modernizare ale arenei Eugen Popescu din Târgoviște, acestea nu sunt deloc aproape de final, lucru care îi nemulțumește grav pe fanii echipei târgovi ștene. Suporterii Chindiei au dreptate, și-au urmat echipa în număr foarte mare la Ploiești în sezonul regulat și în play-out, atât când a permis regulamentul, înaintea pandemiei de COVID-19, dar au fost dezamăgiți. Din păcate, nu au apucat să își vadă echipa iubită evoluând acasă, la Târgoviște, în locul unde a fost obținută promovarea istorică. Cu siguranță, există și persoane care nu au lipsit în liga secundă de pe stadion la meciurile Chindiei, dar care nu au putut ajunge la Ploiești din diverse motive, ratând astfel oportunitatea de a vedea echipa târgovi șteană la joc pe prima scenă fotbalistică a țării. Fanii formației pregătite de Emil Săndoi merită mai mult respect, au fost alături de echipă, și-au încurajat favoriții chiar și în momentele dificile, dar, în schimb, au primit prea puțin. Jucătorii au dezamăgit, evoluând de multe ori penibil, fără dăruire, în timp ce conducerea a fost extrem de reținută în comunicarea cu aceștia. Poate finalul acestui sezon va produce o schimbare în tabăra Chindiei, pentru că e nevoie de o strategie sănătoasă, de un proiect puternic, construit în jurul unor profesioniști. Suporterii, cu siguranță, vor continua să fie alături de echipă, dar trebuie să primească mai mult respect, atât prin prestațiile de pe teren, cât și prin gestionarea situațiilor din afara gazonului.