24.10.2016 00:19

Strălucitul regal al "Crizantemei de Aur"

Strălucitul regal al
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Trei editoriale la rând despre Festivalul național de romanțe „Crizantema de Aur” de la Târgoviște, ale cărui melancolice arpegii au murmurat în logodnă cu murmurul de frunze al toamnei, înveșmântând în aură de dor vechea cetate voievodală, nu cred că ar fi prea mult, ci, dimpotrivă, cred că-l vor fi făcut pe cititorul nostru, așa cum am mai rostit acest gând, să uite, măcar câteva zile, de zbuciumările politicianiste, chiar halucinante, care-i violentează sufletul, acum, cu puțin timp înaintea alegerilor parlamentare din decembrie, și să i-l ogoiască cu harul benefic al culturii. Cu harul, în cazul festivalului, al Romanței.

Care nu este altceva decât o regăsire a Sufletului românesc. Și nu este prea mult când este a semnifica, în literă majusculă – și sunt în perfectă cunoștință de cauză când susțin aceste fapt de cultură – că ediția 2016 a „Crizantemei de Aur” a fost un strălucit regal nu numai muzical, dar și al culturii române. Și este a mai spune un adevăr izvorât din realitatea acestui strălucit regal și anume că ediția 2016 a augmentat fenomenul „Crizantema de Aur”, i-a dat o nouă viață după o perioadă îndelungată de rutinierism și de programe inerțiale. distinsa doamnă Marietta Bantchev, președintele UNESCO Community Association din Paris, care a văzut în festival un eveniment de înaltă ținută europeană. Merci beaucoup, Madame Bantchev! Iată ce a însemnat o inițiativă de bun augur: apariția Centrului Cultural UNESCO „Cetatea Romanței” de la Târgoviște. Un Centru care, rapid și cu un ingenios management, a transformat „Crizantema de Aur” într-un eveniment cultural cu vocație europeană. Astfel că Târgoviște, înveșmântată în petalele cu tandru parfum ale „Crizantemei de Aur” sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, a intrat în orizontul universalității, reconfirmându-și statura de CETATE ETERNĂ a românității. Dar, și este extrem de profitabil pentru spațiul istoric – cultural al Târgoviștei, accederea „Crizantemei de Aur” în sfera superioară a UNESCO a deschis și calea discuțiilor spre circuitarea unor monumente istorice în aceeași sferă: Mănăstirea Dealu și legendara Curte Domnească. Astfel că, strălucitul regal al celebrului festival muzical târgoviștean al Romanței, ediția 2016, a adus, cu certitudine, Târgoviștea în Europa. LA MULȚI ANI „CRIZANTEMA DE AUR”!