20.02.2018 00:21

Steaua Electrică Fieni, îngropată în datorii

Steaua Electrică Fieni, îngropată în datorii
Galerie foto

❚ Societatea are la noi o datorie de aproape 2 milioane de euro, așteptăm să vedem ce se va întâmpla cu lichidatorul pentru că el este cel care trebuie ori să revigoreze societatea, ori, dacă nu, să o scoată la licitație”, declară tranșant primarul Iulian Tătulescu ❚ „ Noi am solicitat să ni se dea clădirea căminului (n.n. de nefamiliști) care este proprietatea societății (...) Vrem să avem în patrimoniul Primăriei această clădire pentru că ne-am propus să reabilităm căminul, să realizăm acolo spații sociale pentru că avem foarte multe solicitări”, adaugă edilul șef al orașului Fieni

ANA MARIA POPESCU

 


 

Steaua Electrică Fieni oferea odată mii de locuri de muncă și avea o contribuție importantă la bugetul local. Astăzi, însă, se află în insolvență, iar administrația locală o vede ca pe o „piatră de moară” de gâtul orașului Fieni! De ani buni, rând pe rând, edilii care sau perindat pe la cârma localității s-au plâns că societatea are datorii enorme la bugetul local, având și o legislație destul de permisivă. Actualul primar, Iulian Tătulescu, nu vede la momentul actual cum s-ar putea „lichida” datoria de milioane de euro pe care societatea a acumulat-o prin neplata taxelor și impozitelor locale, plus dobânzile aferente. Se pare că, la momentul acesta, valoarea sumei pe care societatea comercială o datorează administrației locale este de aproape două milioane de euro, o sumă uriașă care, dacă ar fi recuperată, ar rezolva multe dintre problemele orașului.

Primăria vrea să obțină căminul de nefamiliști, pentru a-l moderniza

Conștient însă că recuperarea datoriei nu prea mai este posibilă, edilul de la Fieni, Iulian Tătulescu, a încercat să recupereze o parte din bani prin preluarea în patrimoniu a unui cămin de nefamiliști care aparține societății, se află undeva în centrul orașului și care este într-o stare avansată de degradare. În acest cămin se pare că locuiesc, în momentul de față, în condiții inumane, în jur de 8 familii, iar edilul este îngrijorat de faptul că sănătatea acestora este în pericol, ca să nu mai punem la socoteală că această clădire degradată afectează imaginea orașului. Dacă va obține această clădire (deși până acum toate inițiativele au fost fără succes), primarul Iulian Tătulescu are de gând să o modernizeze și să-i dea destinația de imobil pentru locuințe sociale, mai ales că solicitările venite de la populație în acest sens sunt, pe zi ce trece, tot mai multe. Edilul de la Fieni speră ca în cele din urmă să ajungă la o înțelegere cu lichidatorul de la Steaua Electrică vizavi de această clădire și nu numai.

„Acei oameni trăiesc în condiții indecente”

„Steaua Electrică se află în insolvență, iar eu nu am găsit nici măcar un articol în Legea 85 care să-l responsabilizeze pe lichidatorul judiciar... Această clădire a societății Steaua Electrică arată foarte rău... Societatea are la noi o datorie de aproape 2 milioane de euro, așteptăm să vedem ce se va întâmpla cu lichidatorul pentru că el este cel care trebuie ori să revigoreze societatea, ori, dacă nu, să o scoată la licitație. Noi am solicitat să ni se dea clădirea căminului, care este proprietatea societății, încă mai dorim să ni se dea clădirea în contul unei părți din sumele pe care ni le datorează. Vrem să avem în patrimoniul Primăriei această clădire pentru că ne-am propus să reabilităm căminul, dacă vom reuși să intrăm în posesia lui, să realizăm acolo spații sociale pentru că avem foarte multe solicitări. Acum acolo încă mai sunt vreo 7-8 familii care stau în mod abuziv, ilegal... Am făcut mai multe adrese celor de la Steaua Electrică pentru faptul că acei oameni trăiesc în condiții indecente, dar nu se ia nicio măsură. Am făcut peste tot adrese, inclusiv la Sanepid, acum vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat primarul orașului Fieni, Iulian Tătulescu.