11.07.2019 00:16

Statistica dâmbovițeană, îngrijorată... la ceas aniversar

Statistica dâmbovițeană, îngrijorată... la ceas aniversar
Galerie foto

VIOLETA STANCIU


Conducerea Direcției Județene de Statistică Dâmbovița a marcat încă de ieri, prin intermediul unei conferințe de presă, evenimentele care se sărbătoresc astăzi și mâine și care îi privesc în mod direct pe statisticieni! Este vorba de Ziua Mondială a Populației, care încă din anul 1987 este marcată în întreaga lume la data de 11 iulie, dar și de împlinirea a “160 de ani de statistică oficială în România”, pentru că în ziua de 12 iulie 1859 s-a instituționalizat statistica oficială românească cea care, prin succesive și naturale transformări, a devenit Institutul Național de Statistică de astăzi. Revenind la Ziua Mondială a Populației, această zi a fost aleasă și declarată ca atare de Organizația Națiunilor Unite pentru că atunci populația lumii a atins pragul critic de 5 miliarde de locuitori. În prezent populația lumii a ajuns la 7,7 miliarde de locuitori. Este o dată simbolică și de reflecție asupra situației generale a populației de pe glob. Creșterea populației mondiale este o problemă globală căreia i se caută explicații științifice și i se propun strategii integrate la fel ca și celorlalte probleme care au dobândit un statut global. În acest context, începând cu anii ’90, România, ca și majoritatea țărilor europene, cunoaște o schimbare a evoluției demografice, creșterea fiind înlocuită de un declin demografic. Cu ocazia „Zilei mondiale a populației”, directorul executiv al Direcției Județene de Statistică Dâmbovița, ec. Elena Brezeanu a pus la dispoziția reprezentanților mass-media o serie întreagă de informații statistice de mare interes pentru locuitorii județului Dâmbovița.

„La 1 ianuarie 2019 populația tânără deținea o pondere de 14,5% din total, iar populația vârstnică deținea 23,0%”

„La 1 ianuarie 2019, populația județului Dâmbovița a fost de 521.071 locuitori, cu o densitate de 128,5 locuitori pe km2, situându- se pe locul 16 în ceea ce privește numărul populației și pe locul 6 al densității în ierarhia județelor țării. Valorile negative ale sporului natural, conjugate cu cele ale migrației interne/externe, au făcut ca populația județului să se diminueze în perioada 1990- 2019 cu circa 45.579 persoane. Structura pe sexe se caracterizează printr-o ușoară preponderență numerică a populației feminine. Astfel, la 1 ianuarie 2019, 51,0% din populația județului Dâmbovița era de sex feminin și 49,0% de sex masculin. 31,8% din populația județului trăia în mediul urban și 68,2% în mediul rural, față de 56,4% și respectiv 43,6% cât se înregistra la nivel național. Structura pe grupe de vârstă a populației are amprenta caracteristică a unui proces de îmbătrânire demografică, datorat în principal scăderi natalității, care a determinat reducerea absolută și relativă a populației în vârstă de 0-14 ani și creșterea numărului și a ponderii populației vârstnice (de 60 ani și peste). La 1 ianuarie 2019 populația tânără deținea o pondere de 14,5% din total, iar populația vârstnică deținea 23,0%. Structura pe vârste a populației pe medii rezidențiale confirmă faptul că procesul de îmbătrânire demografică este mai accentuat în mediul rural. În mediul rural ponderea populației vârstnice este mai mare decât cea din mediul urban de 2,1 ori. În anul 2018, sporul natural al populației a continuat să fie negativ (-2167 persoane).În anul 2018 județul Dâmbovița se înscrie în rândul județelor cu sold migrator negativ. În anul 2018 și-au stabilit domiciliul în județul Dâmbovița 7927 persoane, cu o rată a migrației interne de 15,2 persoane la 1000 locuitori și au plecat din județ 8886 persoane, cu o rată a migrației interne de 17,0 persoane la 1000 locuitori. În perspectiva anilor 2050 și 2060, se anticipează că populația rezidentă a județului Dâmbovița va fi de 327.687, respectiv 279.114 persoane”, a declarat directorul executiv al Direcției Județene de Statistică Dâmbovița, ec. Elena Brezeanu.