11.05.2022 00:14

Stație antigrindină... la Voinești!

Stație antigrindină... la Voinești!
Galerie foto

*„Stația va fi amplasată pe izlazul din satul Voinești, iar pentru Valea Dâmbovței este suficientă o singură stație, pentru că raza de acțiune a unei stații antigrindină este în jur de 15 km”, a precizat primarul comunei Voinești, Sandu Gabriel Dănuț

 

Comuna Voinești va avea în sfârșit stația antigrindină promisă! După ani buni de așteptare, perioadă în care pomicultorii de pe toată Valea Dâmboviței s-au confruntat cu fenomene meteorologice periculoase  care le-au devastat plantațiile, acum aceștia au un motiv de bucurie pentru că stația antigrindină care urmează să fie amplasată la Voinești le va proteja culturile și îi va scuti de probleme. 

,,Vestea bună este că a fost aprobată construirea unei stații antigrindină în comuna Voinești, un lucru absolut necesar pentru dezvoltarea pomiculturii și realizarea unor producții de cea mai bună calitate pe Valea Dâmboviței. În urmă cu o lună și jumătate am obținut informația că la nivelul comunei Voinești se va realiza stația antigrindină promisă de 4 ani. Stația va fi amplasată pe izlazul din satul Voinești, iar pentru Valea Dâmbovței este suficientă o singură stație, pentru că raza de acțiune a unei stații antigrindină este în jur de 15 km”, a precizat primarul comunei Voinești, Sandu Gabriel Dănuț.

 

 

Violeta Stanciu