27.10.2014 00:16

SRL-urile Debutante, în expansiune

SRL-urile Debutante, în expansiune
Galerie foto

❚ Eliminarea condiției de vârstă, de maxim 35 de ani, pe care trebuia s-o îndeplinească tinerii care își înființau o astfel de societate, se pare că a fost de bun augur ❚ Față de anul trecut, numărul SRL-urilor Debutante a crescut în județ cu 100% ❚ Această categorie de întreprinzători beneficiază de o serie de facilități, însă după trei ani, firma își pierde calitatea de microîntreprindere și devine automat societate obișnuită

VIOLETA STANCIU


Creștere semnificativă a Societăților cu Răspundere Limitată Debutante (SRL-D-uri) în județul Dâmbovița! De la începutul anului până în prezent, s-au înmatriculat 52 de astfel de firme, față de numai 25 în aceea și perioadă a anului trecut.

Această creștere este pusă pe seama eliminării condiției de vârstă, de maxim 35 de ani, pe care trebuia s-o îndeplinească tinerii care își înființau o astfel de societate.

„Acum vorbim mai puțin despre tineri, pentru că de anul acesta a apărut o modificare legislativă a OUG 6/2011, care a generat această creștere a numărului de înmatriculări, în sensul că a fost scoasă dintre condițiile pe care trebuia să le îndeplinească un debutant aceea de vârstă. Deci nu mai există condiția de vârstă maximă de 35 de ani. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ acum, în afară de capacitatea deplină de exercițiu, normal, trebuie ca debutantul să nu mai fi avut anterior datei înmatriculării și să nu aibă calitatea de acționar sau asociat al unei întreprinderi constituită în spațiu economic european și să înființeze pentru prima dată o societate cu răspundere limitată în condițiile Legii 31/1990”, ne-a precizat jr. Smaranda Brebeanu, directorul Oficiului Registrului Comerțului Dâmbovița.

Această categorie de întreprinzători are o serie de facilități conferite de OUG nr. 6/2011. În afară de scutirea de taxă pentru operațiunile de înmatriculare în Registrul Comerțului, ei beneficiază de o alocație financiară nerambursabilă reprezentând 50%, dar nu mai mult de 10.000 de euro, din valoarea proiectului aferent unui plan de afaceri pentru care trebuie să facă dovada surselor de cofinanțare.

De asemenea, mai pot beneficia de garanții acordate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, scutirea de la plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajator pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariați angajați pe perioadă nedeterminată.

Totodată, pot beneficia de consiliere, instruire și sprijin din partea Oficiului Teritorial pentru IMM-uri.

„Această calitate de microîntreprindere aparținând întreprinzătorului debutant se pierde la data de 31 decembrie a anului în care se împlinesc trei ani de la data înregistrării. SRL-D-urile înmatriculate în 2011 pierd calitatea de microîntreprindere anul acesta, când se împlinesc trei ani. După această dată devin societăți obișnuite”, a conchis directorul ORC Dâmbovița, jr. Smaranda Brebeanu.