15.09.2015 00:15

Sprijinul financiar pentru zootehnie, condiționat

Sprijinul financiar pentru zootehnie, condiționat
Galerie foto

❚ Există regula celor 100 de zile pentru crescătorii de ovine și regula celor 6 luni pentru cei de bovine ❚ Practic, acestea sunt perioadele în care zootehniștii dâmbovițeni nu au voie să vândă sau să sacrifice animalele, cel puțin până la efectuarea unui control al APIA în teren

V. STANCIU


Fermierii dâmbovițeni care au solicitat sprijinul financiar pentru sectorul zootehnic nu au voie să-și înstrăineze sau să-și sacrifice animalele o anumită perioadă de timp, cel puțin până la efectuarea controlului pe teren.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Dâmbovița, Oana Năstase, crescătorii de ovine care au solicitat sprijinul au obligația să mențină animalele timp de 100 de zile, iar crescătorii de bovine șase luni.

„În legătură cu retenția animalelor pentru producătorii și crescătorii de animale (menținerea animalelor în fermă după depunerea cererii în vederea controlului pe teren), au sunat la noi mai mulți fermieri care m-au întrebat când se stabilesc eșantioanele de control, dacă se mai face controlul pe zootehnie sau nu... Ținând cont că anul acesta a fost cerere unică, ei vor să știe dacă mai mențin sau nu animalele în fermă. Fiind cerere unică, se face eșantion de control cu scop control pe zootehnie, vegetal, SAPS, ecocondiționalitate, zonă defavorizată, agromediu - ca și până acum. Nu se schimbă nimic. Crescătorii de ovine au obligația să mențină animalele pentru care au solicitat sprijin timp de 100 de zile de la data încheierii campaniei. Practic, campania s-a încheiat, cu penalități cu tot, pe 15 iulie, deci din 16 iulie ei trebuie să mențină animalele 100 de zile în fermă. Crescătorii de bovine care au cerut sprijin cuplat trebuie să mențină animalele timp de șase luni de la încheierea campaniei”, a mai punctat purtătorul de cuvânt al APIA Dâmbovița, Oana Năstase.