10.04.2019 00:16

Sprijin pentru C.N. "Ienăchiță Văcărescu"

Sprijin pentru C.N.
Galerie foto

❚ Asociația Communio s-a implicat în susținerea acestui proiect cu certitudinea că astfel contribuie la dezvoltarea sigură și durabilă a comunității noastre locale

 

Asociația Centrul Socio- Cultural Communio, la inițiativa președintelui ei, Pr. dr. Ionuț Ghibanu, contribuie la dezvoltarea bazei materiale a Colegiului Național Ienăchiță Văcărescu din Târgoviște, sprijinind financiar dotarea, amenajarea și reabilitarea laboratorului de fizică al școlii. Va fi reabilitat laboratorul de fizică Pentru a susține performanța educațională și excelența școlară, Asociația Communio s-a implicat în susținerea acestui proiect cu certitudinea că astfel contribuie la dezvoltarea sigură și durabilă a comunității noastre locale, exemplul său constituindu- se într-o invitație la implicare din partea cât mai multor instituții și persoane interesate în a zidi un viitor mai bun pentru copiii noștri.

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI CENTRUL SOCIO-CULTURAL COMMUNIO