08.10.2021 00:14
Spre viață veșnică!
Galerie foto
Între minunile săvârșite de Mântuitorul Hristos spre a-Și dovedi puterea Sa dumnezeiască, cele mai mari și mai înfricoșătoare sunt, de bună seamă, învierile din morți. Un om care revine la viață este tot ce poate uimi mai mult pe oameni. Sf. Evanghelist Luca ne spune că Domnul Iisus, după ce a vindecat pe sluga sutașului păgân și a lăudat credința acestuia (Luca 7, 9), a doua zi s-a îndreptat către o cetate ce se numea Nain. „Cu el împreună mergeau ucenicii Lui și mult popor”.
Iar când s-a apropiat de „porțile cetății iată scoteau pe un mort, singurul fiu al maicii sale, și ea era văduvă; și popor mult din cetate era cu dânsa”. O văduvă își petrecea la groapă pe unicul său fiu, sfâșiată de durere și însoțită de părerile de rău ale celor de față. Mântuitorului i s-a făcut milă de îndurerata mamă. Să fii văduvă, fără nici un sprijin moral este destul de dureros.
Mântuitorul, văzând-o nemângâiată, s-a gândit, fără îndoială, la ceea ce avea să se întâmple, mai târziu, cu însăși Maica Sa, prin sufletul căreia avea să treacă o sabie tot așa de ascuțită și o durere tot așa de amară. Convoiul a fost oprit. „Nu mai plânge”, a zis Iisus văduvei. După acest cuvânt mângâietor, a urmat actul vindecării minunate: „Și apropiindu-se, s-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit”. S-a făcut liniște și o așteptare solemnă, ca atunci când valurile mării sunt potolite ca prin minune. Și toți priveau cu spaimă pe Cel ce a zis: „Nu mai plânge”.
Apoi îndată, ne spune Sf. Evanghelie, Domnul a poruncit: „Tinere, ție îți zic: scoală-te!”. Tânărul s-a ridicat, și revenindu-și în fire, „a început a grăi, și l-a dat pe el maicii sale” (Luca 7, 14). Ce bucurie! Ce stare sufletească, stropită cu mângâierea lacrimilor de bucurie, trăiește acum mama îndoliată la revederea fiului său viu! Ce icoană minunată! O mamă fericită și un fiu întors la luminile vieții, într-o fericită îmbrățișare!
În mijlocul mulțimii, tânărul a văzut figura plină de sfântă strălucire a Mântuitorului care îl privea cu dragoste și blândețe. Câtă recunoștință s-a putut culege din inima acestui tânăr la întâlnirea privirii lui cu Domnul! Impresia a fost așa de mare, încât pe toți i-a cuprins o teamă și ziceau: „prooroc mare s-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul său”. Învierea tânărului din Nain este o înaltă pildă de bunătate, o dovadă de profundă înțelegere pe care o arată Mântuitorul în fața durerii omenești. El nu l-a înviat pe tânăr pentru a-l reda deșertăciunilor vieții, ci pentru a-l reda mamei, spre a-i fi sprijin și mângâiere.
„Și l-a dat maicii sale”, spune Evanghelistul Luca vrând să arate prin aceasta care a fost scopul cel dintâi al minunii. Totodată, această minune ne pune în fața ochilor noștri sufletești convingerea hotărâtă că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Mesia, cel profețit în Vechiul Testament, venit pentru a izbăvi lumea de urgia păcatului. Fiindcă, cine altcineva ar fi putut să redea viață unui mort, decât Creatorul lumii și al vieții? Redarea vieții celor morți este unul din sensul activității lui Mesia în lume.
Iubirea lui Iisus pentru tineri, pentru noi toți, este aceeași și azi și în veci. El ne strigă, ne cheamă: tinere, ție îți zic, scoală-te! Trezește-te din moartea sufletească a păcatelor, ca să fie viu și sufletul și trupul tău. Aceasta știind, se cade să ne gândim mereu la reînvierea noastră sufletească, plinită prin pocăință și împărtășire cu Sfintele Taine, învredniciți de faptele cele bune. Tineri sau bătrâni… să lăsăm pe Hristos să se atingă de patul minții și al inimii noastre și El ne va învia; ne va dărui fericirea adevăratei vieți. El de mult ne caută, pentru că ne iubește. Poate că până acum nu l-am cunoscut, nu ne-am întâlnit cu El. Să ne dăm seama că uneori, în boală, în necaz, în moartea celor dragi, în bucurie sau cu orice alt prilej, El caută să ne întâlnească.
Pr. Andrei Stănescu, Parohia Brebu