04.02.2019 00:21

"Sper să se modifice propunerea actuală, iar municipiile să primească mai mult"


Galerie foto

❚ „Este mult mai corect, este mult mai bine, pentru administrațiile locale, să cunoști alocarea financiară, prin legea bugetului, astfel încât să poți săți construiești bugetul propriu în funcție de aceste venituri care trebuie să fie certe, care trebuie să fie predictibile și care trebuie să fie cunoscute”, a declarat recent primarul municipiului Târgoviște


VIOLETA STANCIU

 


 

Chiar dacă nu a participat la întâlnirile pe care primarii de municipii leau avut săptămâna trecută, la București, cu ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, dar și cu prim-ministrul Viorica Dăncilă, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, este solidar cu colegii săi pe problemele legate de alocările bugetare aferente acestui an! Edilii și-au arătat nemulțumirea vizavi de cotele care urmează să revină autorităților locale în bugetul de stat pe 2019 și solicită alocarea unei treimi din bugetul național către autoritățile locale. La rândul său, primarul Târgoviștei, Cristian Stan, a mărturisit că ar prefera să știe de la bun început pe ce alocări financiare se poate baza municipalitatea, prin legea bugetului de stat, pentru a-și putea construi un buget cât mai echilibrat. De asemenea, edilul a recunoscut că și rectificările bugetare sunt binevenite, numai că nu există o certitudine că acestea vor veni, la un moment dat, nici cu privire la acordare, nici cu privire la cuantum. „Sper să se modifice propunerea actuală, iar municipiile să primească mai mult. Este vorba de o situație pe care am traversat-o și anul trecut, o situație care ne creează probleme deosebite cu privire la finanțări în contextul în care anul trecut vorbeam de vreo 14 milioane de lei, bani mai puțini alocați din cotele aferente impozitului. Trebuie să vedem bugetul pentru a discuta concret. Deși spre sfârșitul anului trecut s-au făcut niște rectificări bugetare, efectul acestora este unul destul de scăzut în contextul în care bugetul era alcătuit până la momentul respectiv, în contextul în care se făcuseră deja cheltuieli și erai nevoit să-și găsești alte surse de finanțare, eventual rambursabile (împrumuturi etc.) pentru a finanța anumite cheltuieli, pentru că în situația în care nu vine rectificarea în decembrie, ce faci? Este mult mai corect, este mult mai bine, pentru administrațiile locale, să cunoști alocarea financiară, prin legea bugetului, astfel încât să poți să-ți construie ști bugetul propriu în funcție de aceste venituri care trebuie să fie certe, care trebuie să fie predictibile și care trebuie să fie cunoscute. Eventualele rectificări, în afara faptului că au caracter aleatoriu, în privința lor pot spune că nu există o certitudine nici cu privire la acordare, nici cu privire la cuantum. Da, recunosc, ne-a prins bine rectificarea de la sfârșitul anului 2018, însă preferam să avem banii aceștia de la începutul anului, ca să știm pe ce ne bazăm, pentru a ne construi un buget echilibrat”, a declarat recent primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.