04.04.2019 00:16

Sorin Ion, final de mandat la IȘJ Dâmbovița

Sorin Ion, final  de mandat la IȘJ Dâmbovița
Galerie foto

* Prof. Sorin Ion a ținut să transmită public un mesaj concis la finalul celor patru ani în fruntea IȘJ, prin care și-a exprimat aprecierea atât față de colegii profesori, cât și față de elevi

 

A.V.


Inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, prof. Sorin Ion, a ajuns la finalul mandatului de patru ani. Marcat atât de realizări, cât și de probleme, inclusiv piedici pe care le-a întâmpinat din partea celor care îi purtau sâmbetele, mandatul inspectorului școlar general Sorin Ion a fost, în general, unul echilibrat și cu rezultate în limita pârghiilor permise de această funcție. Prof. Sorin Ion a ținut să transmită public un mesaj concis la finalul celor patru ani în fruntea IȘJ, prin care și-a exprimat aprecierea atât față de colegii profesori, cât și față de elevi. „Se încheie astăzi (n.n. 2 aprilie 2019) cei patru ani de mandat la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița. Cu bune și cu rele, dar în mod cert doar cu intenții bune din partea mea și a echipei pe care am avut onoarea de a o coordona. Tot respectul meu pentru profesorii acestui județ și toată admirația pentru rezultatele copiilor noștri. Vă doresc numai bine!”, a fost mesajul fostului inspector școlar general al IȘJ Dâmbovița, prof. Sorin Ion, transmis pe o pagină de socializare. Potrivit unor surse, la șefia IȘJ va reveni prof. Luminița Preda.