23.06.2020 00:08

Sorin Erlic, proful de tenis (I)

Sorin Erlic, proful de tenis (I)
Galerie foto

❚ A crescut pe terenul de tenis, e exponent al primei generații serioase de tenismeni din județul nostru, apoi a devenit antrenor și și-a dedicat întreaga activitate sportului alb ❚ ,,M-am apucat de tenis întâmplător, cu o mână de băieți de la mine din cartier. Printre ei se afla, de exemplu, Viorel Motoroiu, cu care am copilărit în Sala Progresul” ❚ ,,Un merit important că am mers mai departe în tenis îl are fratele meu mai mare. Era la Facultatea de Energetică, IREP cum se numea atunci, și conducea o asociație de tenis” ❚ ,,Am avut meciuri tari cu Dinamo, la care jucau, la acel moment, Segărceanu sau Bucur, nume mari ale tenisului românesc. Noi eram doar niște puști” ❚ „Ca să reușești în tenis ai nevoie de multe: viteză de reacție, zvâc, cum spunem noi, inteligență, muncă multă, talent, per ansamblu numeroase calități”

 

C.M.

 


 

Sorin Erlic este, fără nicio exagerare, unul dintre granzii sportului din Dâmbovița. A crescut pe terenul de tenis, e exponent al primei generații serioase de tenismeni din județul nostru, apoi a devenit antrenor și și-a dedicat întreaga activitate sportului alb. „Ca să reușești în tenis ai nevoie de multe: viteză de reacție, zvâc, cum spunem noi, inteligență, muncă multă, talent, per ansamblu numeroase calități”, spune Erlic, care a ajuns la CS Târgoviște în 2006 și a înființat secția de tenis, cu sprijinul lui Laurențiu Popescu și Pompiliu Nedelcu. Omul care a format- o pe Sorana Cârstea și-a spus povestea pentru cstargoviste.ro.

,,Eram la toate sporturile”

Rep.: Domnule Erlic, de ce tenis?

- Vă spun sincer, m-am apucat de tenis întâmplător, cu o mână de băieți de la mine din cartier. Printre ei se afla, de exemplu, Viorel Motoroiu, cu care am copilărit în Sala Progresul, actuala sală pe care clubul nostru vrea să o modernizeze. Pe vremea aceea, vorbim de anii 1965-1966, eram la toate sporturile, ne antrenam inclusiv pe lângă lotul de lupte. Nu mai zic de baschet, volei, fotbal… Toată lumea era pe teren, indiferent de sport, nu ca acum.

Rep.: Și ați rămas la tenis…

- Da, a fost un concurs de împrejurări. Hai să vă zic un episod interesant (zâmbește): prin 1968, pe vremea când Năstase și Țiriac erau în mare vogă, era un concurs în ziarul Scânteia Tineretului, să ghicești clasamentul tenismenilor care participau la Turneul Campionilor. Noi eram patru frați, am trimis plicuri și pe numele părinților, deci în total șase, și am nimerit una dintre variante. Premiul era o rachetă cu care jucase Țiriac la Cupa Davis, dar au fost cinci câștigători, s-a tras la sorți și am rămas doar cu… experiența. Un merit important că am mers mai departe în tenis îl are fratele meu mai mare. Era la Facultatea de Energetică, IREP cum se numea atunci, și conducea o asociație de tenis.

,,M-a văzut reputatul Ion Stănescu”

Rep.: Primul club la care ați fost legitimat?

- Și aici e o poveste lungă. M-a văzut, în sala de la Progresul, reputatul Ion Stănescu, tatăl lui Dani Stănescu (n.r acum stabilit cu familia în Danemarca, lângă Copenhaga). M-a luat la antrenamente la sala de sport a liceului de lângă Piața 1 Mai, actualul liceu nr. 1. Asociația Metalul s-a înființat abia în 1971. Eram o mână de băieți și foarte puține fete. Printre cei de atunci i-aș aminti pe Marin Cristian sau Nae Stanciu. Jucam și la Șc. Generală nr. 8, am avut meciuri tari cu Dinamo, la care jucau, la acel moment, Segărceanu sau Bucur, nume mari ale tenisului românesc. Noi eram doar niște puști.