03.04.2020 18:07

Solidaritate în vremuri de restriște

 

Trăim vremuri de restriște, tragice, simțind cum groaza pune stăpânire pe sufletele noastre. După 1989, haideți să recunoaștem cinstit, oricât s-ar da peste cap unii politicieni și așa-zișii oportuniști de serviciu să ne spele creierele cum că ne bucurăm de binefacerile unei democrații mirobolante, adevărul este, și-l simțim zilnic pe propria piele, cu totul și cu totul altul: suntem o altă generație de sacrificiu!

 

Adusă la stadiul de colonie de cei ce ne-au condus destinul național de trei decenii încoace, România, aflată într-un multiplu colaps, unul fiind cel al sistemului sanitar, actualul guvern fiind depășit de tragedie, încercând să lupte cu noul coronavirus cu ordonanțe militare care nu reușesc să stăvilească ofensiva pandemiei, România, deci nu se poate salva decât prin solidaritatea tuturor cetățenilor ei.

 

Un gest de solidaritate este cel al Armatei naționale care, așa cum ne arată sondajele, este pe primul loc în încrederea românilor înaintea bisericii. Este gestul unei armate absurd decimate de guvernanți, iresponsabili de-a binelea, care se scuză că așa le-a ordonat NATO (este un fake-news...), o armată care a salvat țara și neamul românesc în momente cumplite (războaie, cutremure, inundații ș.a.) și, iată, și acum, punându-și la bătaie propriul sistem medical, va da lovituri grele coronavirusului.

 

Un alt gest de solidaritate îl face în aceste zile Biserica Ortodoxă Română, care, prin slujitorii săi, în afara rugăciunilor înălțate la Dumnezeu – Patriarhul Daniel și-a ridicat rugăciunea sa în genunchi în Catedrala Patriarhală – îi ajută cu cele de trebuință pe cei în suferință și pe vârstnici.

 

Dar cel mai eroic gest de solidaritate îl fac „oamenii în alb”, îngeri ai națiunii, care, cu riscul propriei infectări, fără nicio clipă de răgaz, întru salvarea celor atacați de nenorocitul virus.

 

Apoi, Poliția Română, la rândul său, și ea expunându-se infectării, se străduie să păstreze ordinea publică în stradă, adică în „câmp deschis”.

 

Și mai sunt gesturile de solidaritate ale unor simpli cetățeni sau asociații cetățenești care, de asemenea, asumându-și riscul, bat la ușile celor în nevoință, oferindu-le pâinea „cea de toate zilele”. Sunt, iată, gesturi de responsabilă solidaritate care aduc alinare și speranță națiunii în disperată suferință.

Și, parafrazându-l pe Eclesiast, putem spune: Dacă solidaritate nu e, nimic nu e!

 

 

George Coandă